Filiala USR Diaspora are un nou Birou de conducere

Filiala USR Diaspora are un nou Birou de conducere

București, 18 aprilie, 2021 – Dan Enache este noul președinte al filialei USR Diaspora, fiind ales cu peste 57 % din voturile exprimate pe parcusul scrutinului online încheiat duminică.

Dan Enache, Președinte USR Diaspora

Dan este originar din Craiova, fiind plecat din țară din 2008 și stabilit în Elveția de patru ani. La cei 41 de ani sai, Dan este recunoscut ca un foarte bun profesionist în strategie și negocieri comerciale, cu peste 15 ani de experiență în companii multinaționale din România, Franța și Elveția. El a ales să se implice în politică încă din 2016, fiind unul dintre membrii fondatori ai filialei USR Diaspora.

“Cel mai important lucru pentru mine este construcția de relații pe termen lung, sustenabile. De aceea, încrederea echipei și a colaboratorilor a venit întotdeauna cu succesul profesional și politic. Vă invit să ne folosim spiritul liber care ne-a adus împreună și creativitatea în folosul USR PLUS și, cu structura și organizarea unui partid care guvernează România, să putem fi și mai eficienți pentru a ajunge mai ușor la românii din Diaspora, pentru a susține efortul de guvernare de acum și pentru a ne pregăti și mai bine în vederea unui an 2024 excepțional.” spune Dan Enache.

Tot în acest weekend, filiala a ales și componența noului birou de conducere, format din 21 de membri. Cele 48 de ore au încheiat o campanie desfășurată pe parcursul a trei săptămâni în care peste 100 de membri USR din toată lumea au avut ocazia să concureze și să își prezinte propriile idei politice. Scrutinul de față aduce o reprezentare variată din punct de vedere geografic, din Republica Moldova și Italia până în Marea Britanie și Canada.

Iulian Lorincz, deputat USRPLUS pentru Diaspora, vice-președinte al noului birou, transmite următorul mesaj către membrii USR PLUS: “Alegerile interne ale USR Diaspora au trecut și este momentul să ne amintim că suntem aici ca să lucrăm împreună, că este loc pentru fiecare coleg dornic să se implice activ în viața filialei. Toți cei care am făcut pasul către USR PLUS am făcut-o cu speranța și voința de a schimba lucrurile în bine, acasă. România are nevoie de energia și entuziasmul fiecăruia dintre noi.”

Alegerea noului birou coincide cu definitivarea fuziunii USR PLUS, ceea ce trasează și primele obiective ale noii echipe. USR Diaspora vă continua proiectele începute cu colegii de la PLUS, iar ca filială a românilor din Diaspora va continua să consolideze relațiile cu toate comunitățile de români din lume. Ca parteneri în coaliția de guvernare, USR PLUS Diaspora își asumă misiunea de a ajuta cu acțiuni concrete milioanele de români din afara granițelor României și de a fi puntea dintre aceștia și guvernul în exercițiu.

***

Contact Media: diaspora@usr.ro
Cătălin Bochileanu – Europa și Asia: +34 638 48 08 06
Doina Tibu – Americile, Australia și Noua Zeelandă: +1 613 262 6493

0
Ce pregătește Olanda pentru îmbunătățirea situației muncitorilor sezonieri

Ce pregătește Olanda pentru îmbunătățirea situației muncitorilor sezonieri

Exploatarea lucrătorilor, pe agenda publică odată cu criza sanitară de covid-19

În Olanda, subiectul lucrătorilor sezonieri și al condițiilor în care muncesc aceștia, inclusiv pe timp de pandemie, este unul din ce în ce mai mediatizat la nivel local și național, săptămânal apărând articole sau investigații despre situații de exploatare, violență sau îmbolnăviri cu Covid-19 din cauza nerespectării regulilor de igienă și distanțare la locul de muncă. În contrast cu alți ani, se vorbește pe larg și din ce în ce mai deschis despre neregulile de pe piața muncii, nereguli aflate în contradicție cu dorința autorităților și companiilor olandeze de a atrage forță de muncă din Centrul și Estul Europei. În paralel cu ce aflăm pe canale oficiale, pe multele grupuri de români, polonezi sau bulgari de pe social media, lucrători din diverse regiuni și sectoare se plâng de locuințe insalubre, bani promiși care nu ajung niciodată în conturile lor și amenințări, dacă nu chiar bătăi, din partea angajatorilor și intermediarilor (uitzendbureaus). 

Crearea Comisiei Roemer pentru investigarea neregulilor de pe piața muncii

Neregulile semnalate de către presă, precum și de către primării și organizațiile care sprijină lucrătorii străini (dar și domestici) nu au rămas însă fără ecou, iar Olanda se pregătește de schimbări semnificative în ceea ce privește sectoarele unde lucrează mulți români sau alți europeni din est și sud. Pentru a găsi soluții la dezechilibrele de pe piața muncii, guvernul olandez a creat Aanjaagteam, un task force condus de Emile Roemer, un politician cu experiență în negocieri trans-partinice și fost lider al Partidului Socialist (PS). Sarcina acestui grup de lucru a fost realizarea unui studiu amplu asupra situației lucrătorilor străini și să formuleze recomandări pentru guvernul condus de prim-ministrul Mark Rutte (VVD + D66 + CDA + CU). Aceste recomandări au fost făcute sub forma a două rapoarte, unul publicat în iunie, cu accent pe măsuri care pot fi luate pe termen scurt, în special în contextul crizei sanitare, și un al doilea axat pe măsuri structurale și pe termen lung, publicat la finalul lunii octombrie. Măsurile structurale urmează au fost dezbătute de parlamentul olandez (Tweede Kamer) pe 3 februarie 2021, după mai multe amânări. Totodată, trebuie menționat că ministrul pentru Afaceri Sociale și Muncă a anunțat că guvernul (între timp demisionar în urma unui amplu scandal legat de alocațiile pentru copii) nu va face schimbări înainte de alegerile parlamentare din martie anul acesta.

Scopul acestui material este prezentarea pe scurt a măsurilor propuse de echipa lui Emile Roemer pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și trai ale lucrătorilor străini din Olanda, măsuri care se găsesc în cel de-al doilea raport, intitulat Geen Tweedehands Burgers (Fără cetățeni de mâna a doua).

Câți lucrătorii sezonieri sunt în Olanda și câți vin din România 

O problemă importantă cu care s-a confruntat echipa condusă de Roemer a fost lipsa unor date credibile despre numărul real al lucrătorilor migranți din Olanda, o consecință a faptului că legislația olandeză nu obligă înregistrarea la primărie a celor care vin pentru mai puțin de patru luni, iar multe agenții intermediare chiar descurajează procesul.

Potrivit datelor oficiale, în Olanda se găsesc în jur de 532 000 de lucrători migranți, din care se estimează că 327 000 doar din țările din fostul bloc comunist. Organizațiile care lucrează cu migranți spun, însă, că numărul ar fi cu mult mai mare, iar fluxul de oameni de la un an la altul este greu de estimat sau controlat.

Despre comunitatea de români știm că CBC, adică Institutul olandez de statistică, are în evidență undeva peste 100 000 de persoane care primesc un venit pe teritoriul Olandei, deși înregistrați oficial la primărie sunt doar 36 000.  

Principalele recomandări ale raportului realizat de Aanjaagteam (și care vor fi dezbăture de parlamentul olandez pe 16 decembrie)

  1. Un mai bun control asupra intermediarilor (uitzendsector)

Pe scurt, guvernul olandez recunoaște că problema principală în sectoarele în care lucrează mulți sezonieri o reprezintă cei aprox 14 000 de intermediari (uitzendsector) și vrea ca oricine acționează ca intermediar să fie obligat să dețină o licență prin care autoritățile pot impune criterii mai stricte de gestionare a forței de muncă. Firmele care aleg să lucreze cu intermediari care nu dețin această licență vor fi pasibile de amendă, iar intermediarii prinși fără certificat nu vor mai avea voie să deschidă o nouă firmă de intermediere.

  1. Documentarea tuturor lucrătorilor pentru a avea o mai bună imagine de ansamblu asupra pieței de muncă

Având în vedere că foarte mulți lucrători nu se înregistrează la primării (gemeente) odată sosiți în Olanda, Aanjaagteam propune ca angajatorii să fie cei care se asigură că angajații lor se vor înscrie în registrele olandeze chiar înainte de a începe munca. La fel vor trebui să se asigure că lucrătorii se dezînregistrează când părăsesc Olanda definitiv.

Noii lucrători trebuie să se înregistreze la unul dintre cele 19 puncte de servicii existente din baza de date de evidență a nerezidenților (punctele RNI). Guvernul ar trebui să folosească acest prim moment de contact pentru a-i informa cu privire la locuințe, asistență medicală și alte subiecte relevante. Acest lucru le va îmbunătăți poziția în Olanda. Taskforce-ul vede, de asemenea, posibilitatea de a instala un „punct de serviciu mobil NRRD” pentru lucrătorii sezonieri și recomandă mai multe opțiuni digitale, cum ar fi accesul la aplicația DigiD.

Se presupune că inventarierea lucrătorilor din Olanda va ajuta, de asemenea, și la o alocarea mai eficientă a fondurilor pentru primăriile unde se găsește un număr semnificativ de sezonieri. 

  1. Locuințe mai multe și mai bune pentru lucrători

Problema locuințelor rămâne una spinoasă pe întreg teritoriul Olandei, nu doar pentru lucrători, ci și pentru populația olandeză, presa semnalând frecvent lipsa de spațiu locuibil în raport cu cererea din ce în ce mai mare.  Cu toate acestea, Aanjaagteam recomandă ca, în 2021, construirea de locuințe pentru sezonieri să fie luată în calcul ca parte din programul național de construcție de noi locuințe, iar primăriile să fie sprijinite de către guvern pentru a găsi spații adecvate.

Ca și pentru uitzendbureau, se propune introducerea unui permis de funcționare (verhuurdersvergunning) cu care să fie controlată mai ușor calitatea cazărilor oferite muncitorilor și să fie evitate situațiile în care lucrătorii sunt înghesuiți în spații mici sau cazați în spații nepotrivire pentru locuit.

În ceea ce privește normele care ar trebui urmate, se recomandă incorporarea cerințelor deja formulate de  AFK (Agrarisch Keurmerk Flexwonen) sau SNF (Stichting Normering Flexwonen. Fiecare lucrător ar trebui să aibă propria sa cameră, iar aceasta să aibă minimum 15m pătrați. 

Legat de relația de dependență dintre angajator și angajat, comisia Roemer propune separarea contractului de muncă de cel de cazare și introducerea unei clauze prin care chiriașul să primească un aviz de o lună pentru eliberarea cazării. Astfel se vor evita cazurile, din păcate frecvente, de lucrători aruncați în stradă, inclusiv pe timp de pandemie.

  1. Sănătate și acces la sistemul medical

Aanjaagteam recomandă guvernului să prelungească perioada de acces la asistența medicală și după rezilierea contractului de muncă (și, cu aceasta, la asigurarea de sănătate), pentru o perioadă de maximum 30 de zile. În plus, migranții ar trebui să aibă acces la un mediu digital și personal al asigurării de sănătate, pentru care au nevoie de aplicația DigiD. Asigurătorii de sănătate ar trebui să furnizeze mai multe informații în alte limbi decât olandeză. De asemenea, aceștia ar trebui să acorde atenție numărului de migranți dintr-o regiune și să își adapteze serviciile la acest lucru, pentru a asigura îngrijirea adecvată adecvată.

  1. Inspecții și verificări

O ultimă recomandare a raportului lui Romer se referă la întărirea cooperării dintre instituțiile care veghează ca regulile de pe piața muncii sunt respectate, iar pentru acest lucru este nevoie de o bază legală solidă, în special în ceea ce privește schimbul de date. 

De asemenea, ar trebui să existe un raport anual cu privire la rezultatele acestui plan de aplicare. În anumite cazuri, lucrătorii migranți nu primesc salariile la care au dreptul. Pentru a aborda această problemă, Taskforce recomandă crearea unei prezumții legale conform cărora o companie este considerată accesorie la plata insuficientă. Prezumția va presupune că lucrătorii au avut un contract de 6 luni (și, prin urmare, va primi plata timp de 6 luni). Acesta este un instrument suplimentar pentru a combate plata sub nivelulimpus de lege sau prin contractele colective (în plus față de art. 23 din WAV).

Pentru a contracara abuzurile transfrontaliere, grupul de lucru recomandă crearea unei echipe speciale multidisciplinare în Inspectoratul SZW, care va aborda cazurile transfrontaliere și care va putea face schimb de date cu autoritățile de aplicare a legii din aceste țări vecine.

Echipa USR Olanda

3
USR condamnă declarațiile denigratoare făcute de senatorul PSD Nicolae Bădălău la adresa românilor din diaspora și solicită demisia acestuia din Parlamentul României

USR condamnă declarațiile denigratoare făcute de senatorul PSD Nicolae Bădălău la adresa românilor din diaspora și solicită demisia acestuia din Parlamentul României

În spiritul PSD, senatorul Nicolae Bădălău recidivează cu un derapaj incalificabil la adresa milioanelor de români din Diaspora. Dacă în 2018 fostul ministru al Economiei (!) trimitea dezinhibat, de la o nuntă, insulte la adresa diasporenilor care își anunțau participarea la protestul din Piața Victoriei, iată că în 2019 Bădălău revine și persistă. De la înălțimea funcției publice și a propriului nas, Bădălău jignește românii despre hotare, lansând comentarii grobiene și misogine față de cei care au încurcat socotelile PSD de la alegerile prezidențiale. Semn că perioadă de introspecție și reformă de la PSD s-a încheiat și au fost găsiți responsabilii cu eșecul Vioricăi Dăncilă: românii din diaspora. În plus, acest demnitar al statului român ia în derâdere victimele traficului de persoane, o tragedie căreia statul român nu este în stare nici măcar să-i încetinească ritmul, tocmai datorită politicienilor ca domnul Bădălau.

Alianța USR-PLUS condamnă ferm orice declarație prin care cetățenii români, oriunde s-ar afla aceștia, sunt denigrați și jigniți. Fiecare cetățean român merită protecție și respect din partea țării sale. Fără munca depusă de românii plecați în străinătate, țara noastră ar fi mai săracă cu zeci de miliarde de euro, bani pe care guvernările PSD nu au fost în stare să îi aducă în România prin atragerea de investiții și de fonduri europene. Din păcate, domnul Bădălău emite opinii exact așa cum a condus și ministerul economiei, după bunul plac și fără niciun fundament. Nimic nou din partea PSD, partidul imposturii și al solidarității pe bază de cumetrii și târguieli.

Frustrarea domnului Bădălău este totuși de înțeles în contextul eșecului usturător suferit de PSD și de dna Dăncilă la prezidențiale. Așa se întâmplă însă când negi realitatea sau – ca să rămânem în zona domnului Bădălău – când ,,mergi” contra vântului. Acesta are însă dreptate într-o singură privință. Diaspora chiar vine; dar vine maturând PSD-ul de la guvernare și din viața publică, așa cum a făcut-o în luna noiembrie la urne.

Filiala Diaspora a Uniunii Salvați România cere în mod ferm demisia dlui. Bădălău din Parlament, deoarece acesta nu mai reprezintă poporul român, iar comportamentul și limbajul său nu fac cinste instituției Parlamentului. Solicităm, de asemenea, Partidului Social Democrat, excluderea acestuia dintre membrii săi, pentru a dovedi că se delimitează cu adevărat de elucubrațiile senatorului. 

2
Guvernul PSD trebuie să respecte libertatea presei

Guvernul PSD trebuie să respecte libertatea presei

Guvernul PSD folosește banii publici pentru propria campanie electorală în diaspora.
USR Diaspora denunță acțiunile guvernului PSD de a descuraja participarea anumitor televiziuni românești din diaspora la Forumul românilor de pretutindeni și solicită transparență și responsabilitate în cheltuirea banilor publici.
USR consideră că decizia autorităților române de a nu acredita postul Romit.tv pentru participarea la Forumul românilor de pretutindeni, eveniment care s-a desfășurat în perioada 4-8 septembrie 2019 la București, cu sprijinul Ministerului românilor de pretutindeni, este unul sfidător la adresa libertății presei, dar și a românilor din diaspora.

Conform informațiilor apărute pe site-ul Ministerului, Forumul trebuia să fie deschis tuturor pentru procedura de ofertare, condițiile fiind publice. În lipsa unei justificări, blocarea accesului oricărei televiziuni este un abuz și o dovadă în plus că partidul de guvernământ se teme de democrație și nu are în vedere reprezentarea reală a tuturor românilor.
Este, de asemenea, regretabil că banii din bugetul statului sunt din nou deturnați către campania electorală a PSD, sub paravanul unor evenimente aparent destinate cetățenilor români din diaspora și alte organizații ,,prietene” și abonate la banul public. Așa cum au demonstrat și cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, autoritățile române nu au nici capacitatea și nici voința de a organiza evenimente în folosul tuturor cetățenilor, alegând de fiecare dată să deservească doar interesele unor grupuri de putere.

 

5
Am hotărât să mă întorc în România (nu sunt nebună)

Am hotărât să mă întorc în România (nu sunt nebună)

Ne naştem cu promisiunea că suntem liberi. Creştem. Ni se spune că avem voie să facem orice vrem cu viaţa noastră, dar să nu colorăm pereţii cu creioane colorate, să nu ne batem joc de bastonaşele din caietul de caligrafie, să nu plecăm de la masă fără să mâncăm legumele şi să scuipăm rugăciunea, să nu ne mânjim hainele cu ciocolată, să nu luăm note mici, să nu mai fim agitaţi, să nu vrem îngheţată iarna, să nu umblăm cu hăndrălăi la liceu, să nu ieşim, să nu aducem pe oricine oricând acasă, să nu citim atâtea prostii, să nu alegem facultatea după suflet, să nu alegem să facem şcoală inutilă în loc să facem copii aproape cu cine se nimereşte, căci ovarele nu aşteaptă după pretenţiile noastre culturale sau dorinţele absurde de autocunoaştere. În rest, putem face ce vrem. Şi unde vrem, că nu mai trăim în epoca conexiunii cu glia. Suntem generaţia wireless. Suntem oamenii liberi să plece pe oriunde şi să îşi reconstruiască acasă-ul din orice şi să fie priviţi ca nişte nebuni dacă vor să se întoarcă în ţară. Existenţa multor opţiuni, presiunea din multe părţi, nevoile de orice fel şi dezgustul faţă de scena politică sunt câteva dintre motivele care te fac să îţi împachetezi identitatea culturală într-un bagaj mare de cală şi să pleci să îţi găseşti Locul cu “L” mare.

Eu nu prea am ştiut că existau atâtea opţiuni. Şi nici nu prea am avut atâtea presiuni. Sau nu m-am prins de ele că eram ocupată să mă uit după vreun fluture prin Bucureşti. Nu am defel prea multe nevoi, iar scena politică e ca icterul la bebeluşi. Cu toţii trecem prin asta, iar câţiva alegem să îl tratăm. Cu toate acestea, acum câţiva ani s-a întâmplat să fiu dezamăgită de societatea din bula mea (de adulţi, niciodată de copii), iubitul meu locuia în străinătate, iar eu aveam nevoie să îmi (re)construiesc identitatea. Toate acestea şi poate şi altele m-au făcut să îmi împachetez o parte din viaţă şi să plec pe tărâmuri dincolo de Otopeni. Până la urmă, după o poposire de un an, foarte plăcută, în Londra, unde nu am avut nevoie de un proces de adaptare, am aterizat în Elveţia. În Zürich. Avuseserăm de ales între Zürich şi Bangkok. Ne-a luat ceva timp. Sunt două oraşe extrem de diferite, amândouă aveau în capul meu mâncare atractivă. Bine, aveam să aflu că mâncarea bună în Elveţia se rezumă la ciocolată. În fine, nu ştiam mai nimic despre cantonul german al ţării cu obsedant de multe văcuţe. Munţii şi ciocolata sunt pasiunile mele, erau singurele lucruri pe care le ştiam a fi reprezentative acolo, aşa că m-am dus încrezătoare. În seara în care am ajuns, am avut nemaipomenita idee de a ieşi în oraş să sărbătorim marea mutare. Era marţi, ora 11:00 PM. Ne-a întâmpinat într-un bar un chelner care a făcut sprint de unde era până la uşă să ne-o închidă în nas.

Gata, nu mai eram în neobositul Centru Vechi sau în Camden! Se închisese la non-stop. Următoarele două săptămâni le-am petrecut holbându-mă la munţi, constant cu gura plină de ciocolată. Ori mă uitam la copiii care se întorceau singuri de la grădiniţă. Mergeau aşa cu o zgărduţă şi săreau apoi să ajungă la butonul de la intrarea în bloc, să sune la interfon. Ce să mai! Aproape că făceam câte un atac de entuziasm pe oră. Era prea frumos, prea curat, prea ca într-o ţară civilizată. Iubitul meu, care mai trăise acolo cu câţiva ani în urmă, era puţin sceptic şi îmi tot zicea aproape ameninţător că aveam să văd eu… Şi am văzut. Nu mi-a luat mult deloc. Dacă în Londra, nici nu mi-a venit să pronunţ cuvântul „adaptare”, aici aproape că aveam nevoie de cursuri de instruire.

Fiind agitată şi cu dorinţa aproape exagerată de a fi utilă societăţii, am început cu disperare să îmi caut de lucru. Am trimis e-mail-uri. Multe. Apoi, mi s-a spus că scrisorile sunt mai de efect în această lume. A fost singurul moment în viaţă când am înţeles rostul orelor de limbi străine când ne învăţau să redactăm scrisori. Am fost la poştă să iau scrisori şi timbre. După ce am stat la coadă cu un bon de aşteptare (ceva SF pentru realitatea mea), m-am minunat cât de scumpe puteau fi nişte plicuri. Am întrebat şi căutat un preţ mai bun (în franceză, că altfel nu s-a putut, germana mea era inexistentă, iar engleza lor era nedorită – deseori îţi spuneau cu o engleză perfectă şi scârbă că ei vorbesc doar germană, că nu ştiu engleză). Am aflat că plicurile care aveau deja timbre lipite erau de 7 ori mai scumpe decât plicurile luate cu timbre separat pe care trebuia să ţi le lipeşti singur. În drum spre casă, am concluzionat că saliva proprie e preţioasă în ziua de azi, căci datorită ei am economisit vreo 20 de franci, iar apoi m-am apucat mai ceva ca spiriduşul lui Moş Crăciun să trimit scrisori cu milogeli de angajare. În total, într-un interval mare de timp, am aplicat la peste 2548 (atunci am încetat să număr, dar m-am oprit la scurt timp după) de joburi mai mult sau mai puţin din domeniul meu. Am avut 9 interviuri în total. Doar 9. În urma a două dintre interviuri am rămas cu cele două servicii pe care le-am păstrat, la 3 dintre ele mi s-a oferit un salariu mai mic decât cel pe care îl avusesem în Bucureşti (pentru că ei ştiu că tu ai nevoie de serviciu ca să ai permis de şedere, nefiind ţară în UE, şi nu prea le pasă dacă poţi trăi cu banii respectivi, neexistând minimul pe economie). La alte două interviuri am aflat că am două defecte majore: sunt femeie şi sunt din România. Mă şi amuza puţin. O intervievatoare, când a văzut în CV „Universitatea din Bucureşti”, ziceai că sufeream de scabie şi nu ştia cum să mă facă să ies din birou mai repede, să nu devin contagioasă. La un alt interviu, mi s-a spus cu iz de reproş că învăţam germana şi nu germana elveţiană, care este „cea mai importantă limbă”. Când o să ajung în Djibouti, o să le spun eu. Dacă în timpul în care locuiam în Londra, îmi era uşor ruşine de mine că nu îmi era dor de România, aici mă simţeam aterizată într-un alt secol, verificam constant dacă eram tot în Europa şi încercam să îi conving pe oameni că naţionalitatea română nu e cel mai mare defect inventat.

Asta îmi aminteşte de o întâmplare oarecum haioasă de la naşterea mea. S-a dus doctorul la tata, care aştepta emoţionat şi îngrijorat pe hol şi i-a spus: „Soţia dumneavoastră a născut, aveţi o fetiţă. E sănătoasă, dar… are un defect”. Iar în timp ce tatălui meu îi defilau scene de la Cernobîl prin cap, doctorul a continuat oftând: „Are părul creţ”. Cam aşa mi se spunea şi pe aici: „Vai, dar pari educată, nu eşti foarte brunetă, nu aş fi zis că eşti din România, deşi am mai cunoscut oameni ca tine de acolo”. „De acolo”. Ajunsesem mai la curent decât îmi doresc cu atrocităţile politice şi sociale din România. Le-am trăit, le-am citit, le-am fost martoră. Însă „acolo” nu este un loc aşa de rău sau doar rău.

Altfel, viaţa pe ţinutul acesta „non-european” era frumoasă, dar nu neapărat uşoară. Mă minunam în supermaketuri de preţuri, ajunsesem să mânânc ciocolată ieftină. Când am făcut calculul că o şedinţă de terapie pe Skype costa cât două kilograme de roşii, m-am hotărât să încep să am mai multă grijă de propria persoană. Am descoperit că în mine colcăia mult naţionalism şi ceva feminism. Habar nu avusesem. Printre cele două servicii deloc solicitante (în comparaţie cu cele din Bucureşti şi din Londra), îmi petreceam timpul în tren, la cursul de germană şi în drumeţii. Dacă e să spun repede ce este diferit în Europa de Vest faţă de viaţa în România, este relaxarea. Nu aveam eu în România pauză de prânz în care să fi putut merge la picnic cu colegii. Nu înoată nimeni în Lacul Morii şi nu face nimeni valuri artificiale pe Dâmboviţa, să se poată antrena pentru surf. Nu spun că nu aveam o viaţă frumoasă în Bucureşti, dar era diferită. Tramvaiele aici sunt mai punctuale decât moartea. Dacă pierzi un portofel în tren, ţi-l aduc acasă şi le vine să te ia de urechi că au făcut efort. În casă, e mai linişte decât într-un cavou. Nu tu manele, nu tu ţipete de părinţi obosiţi de copii. Iarba de pe câmp are înălţime uniformă. Nu au nici ei benzi de bicicletă suficiente, dar au mai mult decât cei 5, 4 km mult prea lăudaţi, câţi sunt în Bucureşti, şi nu ciupeşte nimeni din spaţiul tău aerian şi nu auzi pe nimeni în trafic spunând „Tu ştii, boss, cine e tata?”.


Fiindcă unul dintre servicii era la 43 de kilometri, petreceam foarte mult timp în tren. Mai mult decât dormeam. Era prima ţară dintre cele trei în care locuisem (România, Anglia, Elveţia) în care nu aveam una dintre grijile de profesoară: întârziatul la ore din cauza mijloacelor de transport. Nu mă stresam niciodată cu întrebările existenţiale ale secolului nostru: dacă pierd tramvaiul, dacă nu pleacă trenul la timp, dacă nu ajung cu douăzeci de minute înainte de ore? Totul e organizat şi la linie. Însă, în zilele proaste şi lipsite de umanitate, până şi asta mă enerva. Prea era totul organizat! Trenul însă m-a făcut să îi înţeleg pe scriitorii care stăteau în mijloacele de transport să se inspire. Mi se pare că acolo vezi esenţa unei culturi. Mai tot timpul, era curat, funcţional, civilizat. Însă nu e o civilizaţie instinctivă, ci mai mult o teamă de amendă sau un respect mai mare pentru legi. Am avut parte şi de experienţe uşor ridicole sau trist de amuzante.


Odată, vorbeam cu sora mea la telefon. Ea îmi povestea ceva. Vorbeam în limba noastră, evident, şi eram în tren, normal. În timpul conversaţiei, în care eu am vorbit foarte puţin şi deloc ostentativ, stăteam pe un loc alături de trei femei în vârstă. Am observat se uitau la mine deloc prietenos, dar nu era ca şi cum făceau notă discordantă. La scurt timp după ce am încheiat conversaţia, una dintre ele a început să îmi vorbească în elveţiană pe un ton supărat de parcă i se rupsese o unghie. Am oprit-o să îi spun în engleză că nu înţelegeam, iar ea mi-a răspuns şi mai îmbufnată: „Suntem în Elveţia, de ce trebuie eu să îţi ascult limba ta?”. Nu am putut să răspund, că nu ştiam ce să zic. Am pufnit în râs şi am plecat pe hol. Ulterior, iubitul meu mi-a spus să îi fi spus că vorbeam retoromană, dar de unde atâta viteză de reacţie. Asta mi-a fost problema generală în Elveţia: mă cucerea aparenţa de ţară civilizată şi mă loveam din plin de rasism şi discriminări demne de alt secol sau de un alt colţ de lume. Altădată, era foarte de dimineaţă şi, ca să mă trezesc înainte să ajung la şcoală, îmi pusesem muzică tare în căşti şi probabil corpul mi se bâţâia un pic. M-a abordat un tip. Mi-am scos căştile speriată chiar şi de vreo amendă şi am întrebat direct în engleză ce se întâmplase. El a zis mai mult pentru el că ştia că nu sunt elveţiancă, dansam şi eram prea vie. Mi s-a părut amuzant de trist.


Într-o zi, plictisită că mă tot rătăcisem cu bicicleta, am decis să o iau pe strada care avea un autobuz care ducea spre casă. Nu era o stradă doar pentru autobuz, dar se pare că nu aveau voie bicicletele pe acolo. Erau șapte poliţişti care îi opreau pe toţi rătăciţii ca mine cu bicicleta. M-a luat în primire o poliţistă care mi-a cerut actele. Eu o tot întrebam cât era amenda, iar ea ignorându-mă, se uită la paşaport şi zice „A! România! Am fost şi eu în Braşov să vizitez. Eram curioasă cum arată ţara din care vin cei mai mulţi infractori din Zürich”. Cred că se referea la infractori care făceau mai mult decât să meargă cu bicicleta rătăciţi pe o stradă. Aşa că am respirat obosită şi am zis „Da, Braşovul e un oraş frumos”.

În ceea ce priveşte birocraţia, nu prea am avut probleme. E nevoie doar de numele tău şi ştiu despre tine mai multe chiar şi decât ştii tu. Toate informaţiile sunt centralizate. Au fost probleme când am avut mucegai în apartament de la ninsorile abundente şi am descoperit că „profesionalismul elveţian” nu e nici pe departe pleonasm. S-a rezolvat greu, cu eseuri pe e-mail şi ameninţări precum „aş vrea să vorbesc cu şeful dumneavoastră”. La şcoală nu mai zic, era uneori un haos cu orarele şi sălile mai ceva ca la universitatea de unde plecasem. E redundant să dezvolt ideea frumuseţii naturii în Elveţia. Poate se nimerise că acolo m-a lovit o uşoară maturitate şi o preocupare mai mare pentru frumos, însă erau unele locuri în care mă gâdilau fizic şi nemetaforic, munţii cu gheţari fantasmagorici, vacile cu alergie la turişti, trenurile pe poduri care traversează păduri interminabile şi lacuri catifelate, colorate, curate şi peste tot. Dar parcă toate acestea îşi pierdeau puţin din farmec când dădeai peste un patriotism fanatic, peste afirmaţii precum „noi aveam cea mai bună ciocolată din lume”, „conţinutul coletului dumneavoastră din Germania nu a ajuns la destinaţie integral, dar dacă e vina cuiva e vina celorlalţi. La noi nu se greşeşte.”, „Elveţia e cea mai frumoasă ţară din lume” (creşte inima în mine când se nasc concurenţe şi etichetări pe teme estetice). Parcă ciocolata belgiană prinsese o aromă şi mai intensă. Parcă erau mai enervante însoţitoarele de zbor care întrebau „vreţi sandviş de pui sau cu brânză elveţiană?”. Parcă începeau să aibă sens văicărelile studenţilor mei nemţi, care ziceau că se simţeau discriminaţi pe motive de concurenţă. Poate, până la urmă au dreptate. Au o ţară frumoasă, păcat însă că se crede cea mai frumoasă. Poate vorbeşte ciuda din mine, căci mi-aş dori ca românii să aibă jumătate din patriotismul acestor oameni. Mi-aş dori să mă duc la un secretariat în România în care să nu aud scuipându-se cu ceva ce include „în ţara asta” sau „ca la noi la nimeni”.


Mimetismul social şi sentimentul că totul pute în ţara ta îndepărtează şi mai mult evoluţia. Sunt multe experienţe bune şi rele pe care le-am trăit în Elveţia. Nu am ţinut socoteală „elveţiană” care are scorul mai mare. Cei mai importanţi sunt oamenii. Am cunoscut mulţi oameni frumoşi, care demonstrează că natura umană este predominant bună când ajunge la o stare de confort intern şi extern. Oameni din multe colţuri ale lumii, calzi, prietenoşi, amuzanţi cu preocupări de încălzire globală, de sine şi de tine. Mi-am făcut 3 prieteni elveţieni. Trei. Foarte diferiţi unul de celălalt şi de prietenii mei, în general. La serviciu, toţi colegii cu care îmi petreceam timpul nu erau elveţieni şi, indiferent de pe ce continent veneau, erau intrigaţi de cât de distanţi erau elveţienii cu străinii care nu sunt turişti, ci rezidenţi în ţara lor. O singură dată, am alunecat la serviciu într-o conversaţie cu un coleg elveţian care a ţinut să mă întrebe: „A, voi în România încă mai sunteţi manipulaţi de politicieni prin religie?”. A fost o luptă interioară înainte să îi răspund afirmativ, nu puteam nici să îl mint pe om, poate îşi pusese primăriţa noastră cea firească poză de profil pe Facebook cu zâmbetul ei sârmos şi cele patruzeci de icoane dătătoare de corupţie. În rest, oamenii din jur, mai ales expaţi ca şi mine, mă caracterizau ca individ, nu ca naţiune.


Ca să calmez lumea care se uită ca la o lunatică în momentul în care le spun că vreau să mă întorc în ţară, ţin să precizez că viaţa în diaspora, ca expat, ca imigrant etc nu este aşa de uşoară cum se vede pe Facebook sau Instagram. E o călătorie în care îţi dai mai mult check-in în interiorul tău decât în locuri turistice. Presupune o confruntare a conflictelor interioare, o luptă continuă pentru o viaţă mai bună a noastră sau a altora, o încercare uneori epuizantă de a ne adapta într-o societate cu reguli de joacă noi, care nu sunt mereu avantajoase. Oameni suntem peste tot, însă convieţuirea nu este mereu firească şi intuitivă. De cele mai multe ori, oamenii îşi părăsesc ţara de nevoie şi cu neplăcere. Se duc în alt loc unde să le fie mai bine, să strângă bani, bunuri şi dor, să fie şi să aibă. România este a doua ţară după Siria, în ceea ce priveşte numărul de oameni care decid să fugă sau doar să plece. Este trist! Nu ne arată decât războiul din corupţie. Din motive personale sau nu, preferate sau nu, am hotărât să mă întorc în România. Ştiu că şi aici mă voi simţi o vreme străină, căci voi avea nevoie de o perioadă de adaptare, căci îmi va fi dor de străzile elveţiene pustiite de maşini care în România ar fi în stare să fie parcate şi în sufrageria ta. Ştiu că şi aici mă voi confrunta cu o parte dintre problemele principale, pentru că îmi aparţin şi le port cu mine pe oriunde, până le vin eu de hac. Însă nu este deloc nevoie să fiu privită cu milă sau considerată nebună de către familie, cunoscuţii şi necunoscuţii cărora le mărturisesc că vreau să mă întorc, pentru că se poate şi „Ca la noi la nimeni, dar de bine”, pentru că simţi că eşti mai util când faci ceva, oricât de puţin pentru comunitatea ta, pentru că este obositor să îţi fie dor în oricare dintre locuri te-ai afla, pentru că fiecare are dreptul să se simtă acasă, uneori şi fără wireless.

de Angela DumitranUSR Diaspora

26
Cum votați în diaspora la alegerile Europarlamentare pe 26 mai?

Cum votați în diaspora la alegerile Europarlamentare pe 26 mai?

Pe 26 mai, în Europa au loc alegeri pentru Parlamentul European. Românii din Diaspora își vor putea exercita dreptul la vot în secțiile organizate de Ministerul Afacerilor Externe. 

 

 

Întrebări frecvente:

  1. Unde pot vota?
    R: Aici regăsiți harta cu cele 441 de secții de votare din străinătate.

  2. Cu ce document pot vota?
    R: Se poate vota cu cartea de identitate, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic sau paşaportul simplu temporar (valabile încă la data de 26 mai). 

  3. Pot vota dacă sunt înscris pe lista unei alte țări?
    R: Da! Toți cetățenii români pot vota în aceste secții chiar dacă sunt înscriși pe listele statului european în care locuiesc. Vor completa o declarație pe proprie răspundere cum că nu vor vota în ambele țări. Puteți descărca formularul aici.

  4. Pot vota în diaspora dacă sunt în concediu
    R: Da!
            1.  
  5. Pot vota în diaspora la referendum dacă sunt în concediu?
    R: Da!

  6. Pot vota dacă mi-au expirat documentele?
    R: Nu, trebuie să aveți un document, dintre cele enumerate mai sus, care să nu fi expirat.

  7. Trebuie să ma înscriu pe o listă specială pentru a vota?
    R: Nu, nu e nevoie.

  8. Se poate vota prin corespondență la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019?
    R: Nu, nu se poate.

  9. Dacă locuiesc în diaspora, pot vota în România?
    R: Da! Dacă sunteți in Romania, dar locuiți în străinatate sunt 2 posibilități:
    1. . Aveți carte de identitate, deci puteți vota în secția unde sunteti arondat; daca nu sunteți în acea localitate, puteți vota oriunde în țară pe liste suplimentare.
    2.  Aveți pasaport cu domiciliul în străinătate, tip CRDS. În acest caz, îl folosiți să votați oriunde în țară (atenție, este singurul tip de pasaport acceptat) pe liste suplimentare.

  10. E posibil să votez anticipat?
    R: Nu, nu se poate.

  11. La ce oră se deschid si închid secțiile de vot?
    R: Secțiile sunt deschise de la ora 7:00 pana la ora 21:00, pe fusul orar al țării în care votați.

 

Aici aveți detaliile Alianței, inclusiv lista cu candidații: https://www.usrplus.ro/

Detaliile legale, art. 6 al legii de organizare.

 

46
Oamenii unirii: Regina Maria

Oamenii unirii: Regina Maria

Anul 1918 marchează un moment esențial al ființei naționale românești : Marea Unire a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu țara mamă. Moment delicat din punct de vedere geopolitic, acest act care desăvîrșește statul național român nu ar fi fost posibil fără aportul marilor lideri ai momentului: Regina Maria, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu sau Ion Inculeț.  Figuri politice de înaltă ținută, rezonand cu ființa națională la unison, acești adevărați “oameni noi” ai vremurilor lor au făcut posibilă întregirea țării noastre. Acum, după 100 de ani,  inaugurăm o serie de portrete ale Oamenilor Unirii, pe care le vom prezenta de-a lungul săptămânii care va culmina cu data de 1 Decembrie. Pentru ca ei sunt creatorii României moderne si pentru ca avem nevoie, mai mult ca oricând, de oameni care să ducă mai departe povestea țării noastre.
Astăzi,  Regina Maria a României.

Vom discuta aici trei aspecte: europenismul, implicarea pentru binele națiunii și susținerea statului de drept. Regina Maria era europeană. Nu doar nepoată a reginei Victoria, ci înrudită și cu casele imperiale germană și rusă. Aduce cu ea în România firescul european al acelor ani. România anilor ‘20 este deja o țară europeană. În timpul războiului îngrijește răniți cu multă dăruire. Ar fi putut sta deoparte. Nu a stat. În timpul conferinței de pace de la Paris se implică in discuțiile din spatele ușilor închise când Ionel Brătianu ajunge să-i exaspereze pe aliați. Ar fi putut sta deoparte. Nu a stat.

În fine, dar nu în cele din urmă, regina îl susține pe Ferdinand in a menține principiul “regele domnește, nu guvernează”.

Monarhia constituțională, forma cea mai potrivită atunci pentru România, capătă prin noua Constituție fond și fundament. România anilor ‘20 este un stat de drept, modern. Să nu uităm, la 1 Decembrie 1918, nu avea loc doar Adunarea de la Alba Iulia, ci și intrarea regelui Ferdinand in Bucureștiul eliberat de sub ocupația germană.

 5

USR sprijină participarea românilor la alegerile din Belgia

USR sprijină participarea românilor la alegerile din Belgia

Duminica aceasta, 14 octombrie, se vor desfașura alegerile locale în Belgia, care au loc o dată la 6 ani.

USR sprijină implicarea cetațenilor români din Diaspora în viața politică din comunitățile în care locuiesc, pentru că și-a făcut o misiune din a încuraja implicarea oamenilor onești în comunitățile lor.

Pe cei care s-au înscris în registrul electorilor, îi felicităm pentru implicare și inițiativă. Votul lor duminica aceasta va da mai multă greutate și vizibilitate comunitații romanești din Belgia.

Avem numeroși români care candidează la aceste alegeri, lor ținem să le urăm succes în această cursă! Lista candidaților români si localitățile în care candidează o găsiți pe site-ul RomBel

Nu uita! Votul tău e vocea ta!1

Zilele Diasporei USR

Zilele Diasporei USR

Zilele Diasporei USR

Programul Zilelor Diasporei USR Joi – Sâmbătă, 09-11 August.Zilele Diasporei USR 2018
4

USR a reușit să amendeze Legea privind finanțările nerambursabile pentru românii din diaspora

USR a reușit să amendeze Legea privind finanțările nerambursabile pentru românii din diaspora

USR a reușit să amendeze Legea privind finanțările nerambursabile pentru românii din diaspora
Reprezentanții societății civile vor putea participa la evaluarea proiectelor

Potrivit unui amendament depus de senatorul USR, Radu Mihail, la Legea 321/2006 privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor pentru românii din diaspora, reprezentanții societății civile si ai comunității românești din străinătate dar și membri ai Grupului interministerial pentru românii de pretutindeni sau parlamentari din diaspora vor putea participa în calitate de invitați la evaluarea proiectelor.

”Amendamentul este important pentru transparentizarea procesului de selecție. Ne dorim ca banii care vor fi alocați pentru proiecte să fie acordați pe merit. Comisia de evaluare cu drept decizional rămâne în continuare Ministerul pentru românii de pretutindeni, dar prezența acolo a societății civile, a reprezentanților aleși în parlament ai românilor din străinătate creează presiune pe comisie pentru a lua decizii având criterii foarte clare de selecție.”, a declarat astăzi senatorul Radu Mihail în cadrul unei conferințe de presă organizată de Uniunea Salvați România.

Amendamentul depus de USR la Legea 321/2016 a fost aprobat ieri de Plenul Senatului și urmează să fie votat în Camera Deputaților care este for decizional în acest caz.

Pasul următor în apărarea intereselor românilor din străinătate este accentuarea presiunii din partea USR asupra guvernului pentru o alocare financiară adecvată nevoilor exprimate de comunitățile românești din diaspora.

”USR a câștigat alegerile din diaspora și avem o responsabilitate deosebită în promovarea proiectelor care susțin interesele românilor care trăiesc în-afara granițelor tarii”,  aargumentat senatorul USR, Radu Mihail, demersul său.0