Eu n-am votat

Eu n-am votat

Să nu uitați să votați cât mai repede dimineața, când se deschid secțiile

Sigur că da, votez imediat cum se deschid oficial urnele, apoi îmi mănânc sandwichul și poate am și-un pic de timp să mă odihnesc puțin pana încep să vină oamenii, că știu că mă duc nedormit, am terminat munca la 2 dimineața sâmbăta!
Așa sună socoteala de acasă. Iar în târg, mai exact în buricul târgului, la ICR, am ajuns pe la 6.15, cu o întârziere pentru că sunt incapabil să mă trezesc fără Cookie Jam după 1h-1.30h de somn. „Buna dimineata! le zic celor vreo 20 de oameni care asteptau deja la coada.

Stiți cu formularele astea pe propria răspundere…Da, știam, dar dintr-o dată m-am simțit super-responzabilizat de faptul că reprezentam poziția oficială. Și, vreo 40 de minute mai târziu, când încercam să recapitulez mental cam ce trebuie să fac… „Haideți că e 7, deschidem secția„. 7 și 2 minute chiar, dupa ceasul meu. La dracu’!, m-am aruncat în spatele biroului construit din 3 mese lungi puse în linia care procesa alegatorii. Am ieșit de acolo la 23:26, la scurt timp după ce am procesat ultimul om care a apucat sa voteze în secție. El ajunsese acolo pe la 2.30pm. Eu aș fi vrut să ajung la toaleta de pe la 11am, și am avut vreo doua încercări eșuate să beau apă în jur de 3pm. Cele două sticle pe care mi le-a pus pe masa colega le-am regăsit după miezul nopții căzute sub masă. Mi-a pus pe masa și vreo 3 mini-ouă de ciocolată care au stat acolo vreo ora (cred că o ora, timpul a fost extrem de estompat duminică), după care mi-am dat seama că mă încurcă și le-am băgat în buzunar. 
Asteptam de 3 ore!” „Dumneavoastră cât ați așteptat?” „Cred ca vreo 4 ore, 4 ore și jumătate„. Întrebam din când în când. La un moment dat, relativ devreme, mi s-a părut că reușisem să reducem puțin timpul, cred că am auzit 2 ore și jumătate la un moment dat. Dar după prânz a crescut constant, 6 ore era noul normal, și a urcat spre 9 ore seara. Ultimii oameni care au votat ajunseseră pe la 2-2.30.
Dar foarte puțina lume nervoasă. Oboseala, dezamagire, abia dupa-amiaza târziu a început iritarea, când a devenit evident că unii nu vor vota. Aud de la colegi din alte secții că au fost numiți „pesediști„. Nu mi s-a întâmplat, poate și pentru că am avut norocul ca din când în când să fiu recunoscut de câte cineva, ba de pe la vreun miting, ba vreun protest, o împarțire de fluturași, o poza pe Facebook… „Dumnezeule, nu-mi vine să cred că a funcționat” îmi ziceam în minte, cu un super-sentiment de împlinire că munca din ultimele… nu știu? 2 luni? 5 luni? Nicu Ștefănuță își face campanie din martie trecut… În fine, că munca noastra n-a fost degeaba.
Popor de nevotati!” îmi mai ziceam în gând, de cate ori puneam pixul pe mijlociul drept, care și-acum mă doare. Dar ideea că trebuie să ne mișcăm cât mai repede, că trebuie să voteze căt mai multă lume și că trebuie să gandim metode prin care să scurtăm timp de unde se poate, pentru că vom avea timp de sărbătorit de maine făcea mai mult de o durere în degetul mijlociu.

Draghicescu Marinca Constantin Alexandru, serios? Unde e Ion Rus din Dej? Unde e Dan Pop din Ip? De ce n-aveți toți nume scurte?


8.30, jumătate de ora până la închiderea urnelor. „Haideti sa deschidem usile, sa bagam cat mai multi oameni inauntru!„. Poate 2-300 la 9pm în secția de votare și în holul ICR-ului, înghesuială mai mare ca la concert Metallica. De data asta cu nervi, toți. Poliție. Scandări supărate de afara, de la cei care n-au apucat să intre. Momente tensionate și oameni care amenință să spargă, să rupă, să facă orice doar să voteze. „Dacă sunteți aici, o să votați! țipă șefa de secție, cu toți cei 160 de cm ai ei urcați pe masă și chiar și așa de o înălțime comparabilă cu unii dintre scandalagii. Dar când înțeleg ce se întâmplă atmosfera se mai detensionează. Glumim, râdem. „Nu, nu poți să votezi pe masă, trebuie să te duci în cabina de vot!„, și-i iau omului din mână buletinele de vot pe care tocmai i le dadusem. Restul înțeleg și se conformează. 23:26, ultimul om din secție votează. 12 oameni rămași, care n-au apucat să-și treacă buletinele prin SIMPV, supărați că pe ei nu-i interesează, erau în sectie la 9, vor să voteze. „La naiba, pânî la urmă n-am apucat să votez!” mă gândesc în toaletă, fericit că am apucat totuși să fac pipi. Când mă întorc, dupa 23:30, cei 12 ceva mai calmi. S-a facut un proces verbal, li s-a explicat cum și unde pot face sesizări și contestații, ne despărțim prieteni. Un polițist britanic, și el mulțumit că oamenii pleacă, ușor ușor și că n-au fost nici un fel de violențe.


Urmează noaptea de numărare, a doua noapte de nesomn, dar de data asta jubilez. Timid la început, că nu vreau să jignesc oameni care poate au alte opțiuni politice după ce am trecut prin 16 ore de foc împreuna. Dar spre 2-3 noaptea, când începem numărătoarea efectivă mi se alatură și ei și mă simt campion fără să fi concurat în ceva.
Alianța are 82 de voturi din prima sută, dar sunt dezamagit că la încheierea numaratorii scădem la 71.25%. PNL 16.25%, PSD 0,57%. 12 voturi, de 4,3 ori mai puțin decât independentul George Simion. Dar tot sunt gelos pe Stratford, la ei PSD a avut 0,49%.
Am ajuns acasă luni la 11am, negru în jurul ochilor de parcă aș fi fost bătut și începusem să văd ca prin ceață spre marginea campului vizual. Dar e ok, o să dorm puțin, apoi pot să mă alatur și eu sărbătorii. A fost o zi bună.


Leonard Bacică, delegat Alianța USR-Plus 2020, secția 294 Străinătate – Londra 1

 

6
Decizia Biroului Electoral Central – 3 urne de vot

Decizia Biroului Electoral Central – 3 urne de vot

26 Mai 2019 este ziua în care fiecare dintre noi are puterea de a hotarî viitorul!

Pe 26 mai, toate țările membre ale Uniunii Europene își vor exprima, prin vot direct, opțiunea pentru viitoarea delegație care le va reprezenta în Parlamentul European.

Pentru românii din țară dar și din străinătate însă, 26 mai înseamnă nu doar ziua alegerilor pentru Parlamentul European, ci și ziua în care răspundem cu DA sau NU în cadrul referendumului pe tema justiției, declanșat de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis.


Cum se vor desfașura alegerile?

Conform celor dispuse de Biroul Electoral Central, fiecare cetățean va primi, după validarea electronică a documentului de identitate: carte de identitate pentru românii din țara și carte de identitate sau pașaport pentru românii din Diaspora – trei buletine distincte de vot:

  • Pentru alegerea candidaților favoriți în cadrul Parlamentului European
  • Pentru cele doua întrebari adresate în cadrul Referendumului – câte unul pentru fiecare întrebare

Decizia BEC de a așeza cele două întrebări la referendum pe două buletine separate este nejustificată și îngreunează procesul electoral. Astfel, vor exista trei buletine de vot și trei urne separate, efectele fiind:

  • Creșterea costurilor atât vizavi de tipărirea buletinelor de vot dar și a costurilor logistice
  • Validarea referendumului doar pentru una din întrebări, acest lucru putând să favorizeze actuala coaliție de guvernare
  • PSD-ALDE
  • Riscul creșterii fraudei electorale

Pe durata ultimelor luni, PSD-ALDE au încercat, pe rând, să impună desfașurarea scrutinului în secții separate – una pentru Parlamentul European și alta pentru Referendum, îngreunând accesul cetatenilor la urne, sau creșterea pragului de validare a referendumului, ceea e ar fi scăzut posibilitatea validarii referendumului.

Datoria politicienilor este să asculte vocea cetățenilor și să legiuiască numai și numai în beneficiul acestora, facilitând inclusiv procesul de votare, iar USR știe acest lucru și îl pune în practică. Trebuie să fie ușor să votăm – și aici ne gândim mai ales la românii din străinătate pentru care procesul electoral a fost mereu neprietenos din cauza numărului restrâns de secții de votare.

Acesați harta secțiilor de votare din Diaspora

Cu ajutorul vostru, al cetățenilor români locuind în spatiul comunitar dar și în afara lui pe toate continentele, filiala USR Diaspora a deschis, pentru prima oara, un număr record de secții de votare! Știm cât de important este pentru voi si pentru familiile voastre votul, așadar am usurat procesul: veți călători mai puțin și veți aștepta mult mai puțin timp pentru a vota!

Pe 26 mai mergem la vot cu mic, cu mare, pentru că votul este puterea noastra, a românilor din toată lumea, și doar prin el vom schimba societatea de mâine pentru noi, pentru bunicii noștri, dar mai ales pentru copiii noștri!

DIASPORA VOTEAZĂ!

Ai întrebări despre cum poți vota în străinătate pe 26 mai?

Accesează secțiunea de întrebări frecvente referitoare la alegerile europarlamentare din 26 mai

*În cazul în care mai ai întrebări nu ezita să adaugi un comentariu mai jos!

0
20.000 de semnături din Diaspora

20.000 de semnături din Diaspora

??Diaspora contribuie cu 20.000 de semnături pentru participarea Alianței 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare din 26 mai??

Cele doua organizații ale românilor de pretutindeni, USR Diaspora și PLUS Diaspora, anunță depășirea nivelului de 20.000 de semnături strânse de voluntarii și membrii Alianței în diaspora română. Timp de o lună cele două organizații reunite în cadrul Alianței 2020 USR PLUS au organizat peste 500 de evenimente de strângere de semnături în toată lumea, din Canada până în China. La nivel național am trecut de 400.000 de semnături pentru a vă putea propune pe buletinul de vot cea mai bună echipă de europarlamentari de la intrarea României în Uniunea Europeană în 2007.

Echipa de campanie este mobilizată, iar caravana candidaților continuă întâlnirile atât în țară cât și în marile comunități de români din Europa.
O etapă importantă va fi organizarea echipelor de delegați în toate secțiile de votare ale diasporei. Dacă doriți să vă oferiți ca voluntar, vă rugăm să vă înscrieți AICI.

Lista secțiilor din diaspora va fi publicată de către MAE cel târziu pe 27 aprilie și noi vă vom ține la curent cu localizarea lor. Sperăm ca eforturile noastre de a oferi posibilitatea de exercitare a dreptului de vot cât mai multor cetățeni români se vor concretiza în cel mai mare număr de secții în diaspora de până acum.

Vă așteptăm la vot pe 26 mai să dovedim cu toții că vrem altfel de politicieni sa reprezinte România în Europa.

Alianța 2020 USR PLUS

6
Români din Franța, votați pentru România!

Români din Franța, votați pentru România!

Dacă locuiți în Franța și la alegerile europene din 2014 v-ați înscris pe listele electorale în localitatea dumneavoastră, pentru a vota pe 26 mai pentru listele românești în secțiile de votare MAE, trebuie să vă radiați de pe aceste liste!

?O cerere depusă la primăria franceză până pe 31 martie este suficientă.

?Cetățenii cu dubla naționalitate nu trebuie să facă acest demers, având dreptul de a vota direct pentru România, cu orice act de identitate românesc valabil (pașaport, carte identitate).

Mai multe detalii AICI

2
Dragă Diaspora

Dragă Diaspora

Știm că ești plecată pentru că ai căutat o viață mai bună, o viață liniștită, o viață în care să ai parte de respect și în care demnitatea umană să fie mai presus de interese meschine. Știm că ai lăsat în urmă părinți, copii, prieteni de care îți este dor și pe care i-ai vrea alături. Știm că ce se întâmplă în România este greu de înțeles și de acceptat la 30 de ani de la Revoluție. Uneori și noi ne gândim cum am permis ca lucrurile să ajungă aici: să fim conduși de vlăstarele comuniștilor care ne-au terorizat părinții, de corupți care-și bagă mâna până-n umăr în banii publici, de politicieni compromiși care și-au bătut joc de voi și de noi în ultimii ani.

Am ajuns în această situație pentru că acești indivizi, care se numesc politicieni, dar care de puține ori au fost în câmpul muncii cu adevărat, să știe cât de greu este să trăiești în România, ne-au făcut să credem că „nu contează!”. Timp de 3 decenii s-au izolat într-o clădire bine păzită, unde îți fac jocurile astfel încât să fie veșnic protejați de legile făcute cu dedicație. Ei ne-au făcut să credem că totul e în zadar și nu contează.

„Nu contează” pe cine alegi, pentru că va ieși cine vor ei.

„Nu contează” votul tău, pentru că ei au instrumentele să fure voturi.

„Nu contează” oamenii noi, pentru că toți sunt la fel.

„Nu contează” părerea ta, pentru că nu știi politică.

„Nu contează” ideile tale, pentru că tu contezi doar când vine timpul votului.

Lucrurile însă nu stau așa. Oricât de mare pare să fie prăpastia dintre politicieni și cetățeni, aceasta poate fi redusă cu implicarea ambelor părți. Noi avem oamenii noi în politică, dedicați oamenilor și valorilor precum Competență, Transparență și Respect. Noi trimitem în Parlamentul European politicieni deschiși către cetățeni și către binele comun al tuturor românilor. Oameni care sunt aproape de oameni și pe care îi putem aborda fără rușine și fără teamă cu lucrurile care ne frământă.

De partea cealaltă sunt cetățenii, cei scârbiți, dezinteresați și nemulțumiți atât de politică cât și de traiul din România. Cetățeni care spun „eu nu fac politică” deși politica le guvernează viața în orice aspect. Chiar și în cel intim, unde permite abuzuri, permite umilința copiilor, femeilor și vârstnicilor, unde permite încălcarea drepturilor și libertăților.

Vasile Alecsandri scria foarte frumos în „Hora Unirii”, publicată pentru prima dată în 1856:

Unde-i unul nu-i putere

La nevoi și la durere.

Unde-s doi, puterea crește

Și dușmanul nu sporește!

Vasile Alecsandri „Hora Unirii”

Așa este și puterea votului. Credem că un singur vot nu va schimba munții din loc. Însă, acolo unde voturile se adună, date în numele unor principii și valori care ne unesc, puterea noastră, a tuturor, politicieni și cetățeni deopotrivă, crește. Tot ce s-a întâmplat bun în țara aceasta a fost determinat de sentimentul de unitate, de dorința de evoluție comună, de nevoia de a fi unul lângă celălalt și de a schimba prezentul și viitorul.

Votul este unul dintre cele mai mari drepturi pe care le avem garantate de Constituție. Este instrumentul prin care periodic trimitem să ne reprezinte în forurile importante pe cei mai buni, mai competenți, mai responsabili dintre noi. Doar să vrem și să credem. Speranța acestor ani constă în faptul că oamenii noi sunt cei pe care nu ne va fi rușine și nici teamă să-i tragem la răspundere. Sunt politicieni care își asumă în contractul politic care îl fac cu alegătorii că vor comunica cu ei, că le vor asculta păsurile și le vor susține cauzele. Pentru că plecat din mijlocul nostru și nu sunt rupți de realitate. Sunt politicieni care își doresc o țară „ca afară” pentru toți cetățenii ei.

Hai la vot! Pentru că votul tău contează! Este la fel de valoros ca și tine!

Andreea Talmazan – USR S3

8
[GHID] Cum puteți vota la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 în Belgia?

[GHID] Cum puteți vota la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 în Belgia?

ÎNAINTE DE ZIUA VOTULUI

1.Dacă NU sunteți cetățean belgian, însă aveți domiciliul sau reședința în Belgia și v-ați înscris pe listele electorale belgiene la alt scrutin electoral european din anii trecuți (de exemplu, cel din 2014), trebuie să vă ștergeți de pe aceste liste ca să puteți vota pentru candidații români la alegerile europarlamentare. 

Important! Vă rugăm să contactați comuna/primăria din orașul dumneavoastră, până la data de 28 februarie 2019 și să le cereți să vă șteargă de pe listele electorale belgiene.

Important! Dacă ați primit formularul de înscriere pe listele belgiene pentru alegerile europarlamentare, NU trebuie să îl completați.

  • Dacă l-ați completat deja, mai aveți posibilitatea de a solicita ștergerea de pe listele electorale belgiene, contactând comuna/primăria din orașul dumneavoastră, până la data de 28 februarie 2019.

Notă: Puteți să verificați stadiul înregistrării dumneavoastră pe listele belgiene, fie contactând comuna/primăria unde sunteți rezident, fie accesând ‘Mon DOSSIER’ (my records), la link-ul: https://www.mondossier.rrn.fgov.be (‘My data’ tab ► ‘Elections’), utilizând permisul de rezident, codul PIN și cititorul de carduri electronic (electronic card reader).

2. Dacă sunteți cetățean belgian, aveți obligația legală să votați pentru listele de candidați belgieni. Veți primi convocarea la începutul lunii mai 2019.

ÎN ZIUA VOTULUI – Duminică, 26 mai 2019

1. Dacă aveți domiciliul sau reședința în Belgia sau dacă vă aflați aici în ziua votului, puteți să votați la orice secție de votare organizată de autoritățile române în Belgia (Ambasada României în Belgia, Consulatul României etc.), cu buletinul sau pașaportul românesc valabil.

2. Dacă aveți domiciliul în Belgia, dar în ziua votului vă aflați în România, puteți să votați la orice secție de votare organizată în țară, cu buletinul sau pașaportul românesc (cu domiciliul în străinătate doar) valabil.

Sursă PLUS Belgia

4
Campanie semnături de susținere pentru Alianța 2020 USR PLUS – Marea Britanie

Campanie semnături de susținere pentru Alianța 2020 USR PLUS – Marea Britanie

După cum bine știți Alianța 2020 USR PLUS a lansat luni campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare. Avem la dispoziție 5 săptămâni pentru a strânge  semnături în Marea Britanie și cred că acest lucru este posibil cu implicarea fiecăruia dintre noi. Nu trebuie decât să vă convingeți familia, prietenii, colegii să completeze și să semneze formularul pe care îl gasiți AICI.

Mare atenție la felul în care completăm tabelul pentru că ne dorim cât mai multe liste validate:

  1. Numai cu pix albastru și preferabil cu litere de tipar.
  2. Dacă ai două prenume sau mai multe, trebuie să le treci pe toate.
  3. Completează data nașterii doar cu cifre. De exemplu: 31.12.1985
  4. Toți cei care semnează trebuie să aibă 18 ani împliniți.
  5. La rubrica “Act de identitate / Denumire” e nevoie doar de inițialele actului de identitate al susținătorului. (C.I. – carte de identitate sau B.I. – buletin de identitate sau P.S. – pașaport simplu).
  6. Important! Dacă strângi semnături și de la prieteni sau colegi, poți completa tu campurile din tabel, dar semnatura trebuie sa fie a lor.
  7. Numerotează rândurile din tabel pe măsură ce completezi lista.
  8. Daca la final rămân rânduri necompletate în tabel, trage o linie orizontală pe mijlocul fiecarui rand.
  9. Dacă intervine o eroare pe oricare dintre rânduri, taie rândul respectiv cu o linie de la un capat la altul. Acel rand nu va fi luat in calcul la numerotarea randurilor din tabel. 
  10. Foarte important! Declarația de sub tabel trebuie completată și semnată de persoana care a întocmit tabelul. Listele care nu au această declarație vor fi invalidate. 
  11. Sub tabel, la “număr de __ poziții’, se completează cu numărul semnăturilor valide. Dacă toate rândurile au fost completate și niciun rând nu a fost barat cu o linie orizontală pe mijloc, se completează cu numărul 10. În caz contrar, se scade din 10 numărul rândurilor necompletate și/sau al semnăturile invalidate.

Listele completate si semnate vor fi trimise prin posta/curierat la Punctul de colectare din Londra. Adresa: 

Carpath Limited, 297-303 Edgware Road, Watling Gate, Unit 4, 2nd Floor, Colindale, London NW9 6NB.

In cazul in care doriti sa va trimitem formularele la domiciu in „prepaid envelopes” va rog sa luati legatura cu mine la adresa: [email protected]

Mult succes tuturor!

0
Români din Italia, votați pentru România!

Români din Italia, votați pentru România!

Pe 26 mai, în Europa au loc alegeri pentru Parlamentul European!

Harta cu secțiile de votare

Românii rezidenți în Italia NU trebuie să se înscrie pe liste, în urma scrisorii primite de la autoritățile italiene.

Înscrierea o fac doar cei care doresc să voteze partidele italiene și candidații lor la europarlamentare.

Românii din Diaspora își vor putea exercita dreptul la vot în secțiile organizate de Ministerul Afacerilor Externe fără a fi nevoie să se înscrie pe liste speciale.

Se poate vota cu:

cartea de identitate

paşaportul simplu

paşaportul simplu electronic

pașaportul simplu temporar

Toate documentele enumerate mai sus trebuie să fie valabile în ziua scrutinului, 26 mai 2019.

Să votăm pentru o Românie mai bună! Țara are nevoie de noi!

#EUvotez #dedataastavotez #votezcontez #usrplus

Legea de organizare: Click pentru detalii
Vot în Diaspora: Cum votez în Diaspora?

6
Cum votați în diaspora la alegerile Europarlamentare pe 26 mai?

Cum votați în diaspora la alegerile Europarlamentare pe 26 mai?

Pe 26 mai, în Europa au loc alegeri pentru Parlamentul European. Românii din Diaspora își vor putea exercita dreptul la vot în secțiile organizate de Ministerul Afacerilor Externe. 

 

 

Întrebări frecvente:

  1. Unde pot vota?
    R: Aici regăsiți harta cu cele 441 de secții de votare din străinătate.

  2. Cu ce document pot vota?
    R: Se poate vota cu cartea de identitate, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic sau paşaportul simplu temporar (valabile încă la data de 26 mai). 

  3. Pot vota dacă sunt înscris pe lista unei alte țări?
    R: Da! Toți cetățenii români pot vota în aceste secții chiar dacă sunt înscriși pe listele statului european în care locuiesc. Vor completa o declarație pe proprie răspundere cum că nu vor vota în ambele țări. Puteți descărca formularul aici.

  4. Pot vota în diaspora dacă sunt în concediu
    R: Da!
            1.  
  5. Pot vota în diaspora la referendum dacă sunt în concediu?
    R: Da!

  6. Pot vota dacă mi-au expirat documentele?
    R: Nu, trebuie să aveți un document, dintre cele enumerate mai sus, care să nu fi expirat.

  7. Trebuie să ma înscriu pe o listă specială pentru a vota?
    R: Nu, nu e nevoie.

  8. Se poate vota prin corespondență la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019?
    R: Nu, nu se poate.

  9. Dacă locuiesc în diaspora, pot vota în România?
    R: Da! Dacă sunteți in Romania, dar locuiți în străinatate sunt 2 posibilități:
    1. . Aveți carte de identitate, deci puteți vota în secția unde sunteti arondat; daca nu sunteți în acea localitate, puteți vota oriunde în țară pe liste suplimentare.
    2.  Aveți pasaport cu domiciliul în străinătate, tip CRDS. În acest caz, îl folosiți să votați oriunde în țară (atenție, este singurul tip de pasaport acceptat) pe liste suplimentare.

  10. E posibil să votez anticipat?
    R: Nu, nu se poate.

  11. La ce oră se deschid si închid secțiile de vot?
    R: Secțiile sunt deschise de la ora 7:00 pana la ora 21:00, pe fusul orar al țării în care votați.

 

Aici aveți detaliile Alianței, inclusiv lista cu candidații: https://www.usrplus.ro/

Detaliile legale, art. 6 al legii de organizare.

 

46