Alianța 2020 USR PLUS oferă asistență juridică românilor din diaspora

Alianța 2020 USR PLUS oferă asistență juridică românilor din diaspora

Alianța 2020 USR PLUS oferă asistență juridică românilor din diaspora care vor să îi tragă la răspundere penală pe cei care le-au îngrădit dreptul constituțional de a vota pentru alegerile europarlamentare. Acțiunea de a îngrădi dreptul cetățenilor de a vota este prevăzută și pedepsită de art. 385 din Codul Penal.

La cum s-a votat în diaspora putem spune cu certitudine că votul ar fi fost altul dacă toți românii ar fi fost lăsați să voteze. Este inacceptabil. Gândul nostru merge spre zecile de mii de oameni care au stat la coadă. Românii trebuie să facă plângere împotriva statului român și apoi statul să găsească vinovații. Alianța pune la dispoziție consultanță pentru cetățenii care vor să înainteze plângeri penale. Încurajăm toți cetățenii să își conștientizeze acest drept fundamental, dreptul la vot. Să ne apărăm drepturile în fața statului, mai ales în momentele cheie, atunci când cetățenii au ceva de spus.“

transmite Vlad Voiculescu, coordonatorul campaniei din partea PLUS.

Alianța 20202 USR PLUS îndeamnă toți cetățenii să-și facă dreptate pentru a trage un semnal de alarmă că cei responsabili de organizarea alegerilor nu pot îngrădi drepturi fundamentale. Mai grav este că după ce au stat ore întregi la cozi, mai mulți români au fost evacuați de poliție și agresați fizic.

“Diaspora a arătat o mobilizare exemplară la vot. Însă este o rușine modul în care Guvernul a organizat alegerile europarlamentare și mai ales modul în care a tratat situația. Mulți români au fost împiedicați să voteze, am văzut cum mii de români au fost umiliți de statul român. Proasta lor organizare nu va trece cu vederea și nici nu va fi uitată curând. Oamenii trebuie să-și facă dreptate iar noi ne vom folosi de instrumentele legale pe care le avem în Parlament pentru a evita o nouă batjocură în viitor.”

conchide deputatul Cătălin Drulă, coordonatorul campaniei din partea USR.

2
Decizia Biroului Electoral Central – 3 urne de vot

Decizia Biroului Electoral Central – 3 urne de vot

26 Mai 2019 este ziua în care fiecare dintre noi are puterea de a hotarî viitorul!

Pe 26 mai, toate țările membre ale Uniunii Europene își vor exprima, prin vot direct, opțiunea pentru viitoarea delegație care le va reprezenta în Parlamentul European.

Pentru românii din țară dar și din străinătate însă, 26 mai înseamnă nu doar ziua alegerilor pentru Parlamentul European, ci și ziua în care răspundem cu DA sau NU în cadrul referendumului pe tema justiției, declanșat de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis.


Cum se vor desfașura alegerile?

Conform celor dispuse de Biroul Electoral Central, fiecare cetățean va primi, după validarea electronică a documentului de identitate: carte de identitate pentru românii din țara și carte de identitate sau pașaport pentru românii din Diaspora – trei buletine distincte de vot:

  • Pentru alegerea candidaților favoriți în cadrul Parlamentului European
  • Pentru cele doua întrebari adresate în cadrul Referendumului – câte unul pentru fiecare întrebare

Decizia BEC de a așeza cele două întrebări la referendum pe două buletine separate este nejustificată și îngreunează procesul electoral. Astfel, vor exista trei buletine de vot și trei urne separate, efectele fiind:

  • Creșterea costurilor atât vizavi de tipărirea buletinelor de vot dar și a costurilor logistice
  • Validarea referendumului doar pentru una din întrebări, acest lucru putând să favorizeze actuala coaliție de guvernare
  • PSD-ALDE
  • Riscul creșterii fraudei electorale

Pe durata ultimelor luni, PSD-ALDE au încercat, pe rând, să impună desfașurarea scrutinului în secții separate – una pentru Parlamentul European și alta pentru Referendum, îngreunând accesul cetatenilor la urne, sau creșterea pragului de validare a referendumului, ceea e ar fi scăzut posibilitatea validarii referendumului.

Datoria politicienilor este să asculte vocea cetățenilor și să legiuiască numai și numai în beneficiul acestora, facilitând inclusiv procesul de votare, iar USR știe acest lucru și îl pune în practică. Trebuie să fie ușor să votăm – și aici ne gândim mai ales la românii din străinătate pentru care procesul electoral a fost mereu neprietenos din cauza numărului restrâns de secții de votare.

Acesați harta secțiilor de votare din Diaspora

Cu ajutorul vostru, al cetățenilor români locuind în spatiul comunitar dar și în afara lui pe toate continentele, filiala USR Diaspora a deschis, pentru prima oara, un număr record de secții de votare! Știm cât de important este pentru voi si pentru familiile voastre votul, așadar am usurat procesul: veți călători mai puțin și veți aștepta mult mai puțin timp pentru a vota!

Pe 26 mai mergem la vot cu mic, cu mare, pentru că votul este puterea noastra, a românilor din toată lumea, și doar prin el vom schimba societatea de mâine pentru noi, pentru bunicii noștri, dar mai ales pentru copiii noștri!

DIASPORA VOTEAZĂ!

Ai întrebări despre cum poți vota în străinătate pe 26 mai?

Accesează secțiunea de întrebări frecvente referitoare la alegerile europarlamentare din 26 mai

*În cazul în care mai ai întrebări nu ezita să adaugi un comentariu mai jos!

0
Părerea unui om simplu

Părerea unui om simplu

M-am întrebat uneori așa, în treacăt:

”Ce-or face, bre, ăștia, în Parlamentul European?”

Atâta agitație, alegeri, chestii, socoteli, la ce-o fi bun?

După mintea mea de „om simplu” mi-am răspuns singură: au grijă de noi toți, ei fac legile astfel încât să progresăm, să nu stăm mereu cu coada-n baltă . Nu prea îmi păsa, după părerea mea fiecare are o treabă de făcut, eu pe-a mea și ei pe-a lor.

Dar la un moment dat au început s-apară zvonuri c-am putea fi excluși din Europa, că ar fi toți cu ochii pe noi pentru că nu respectăm legile justiției și nu numai, când au început europenii să ne arate cu degetul m-am gândit la toți cei care muncesc acum în afara țării.

Și la cei care trăiesc în țară din banii trimiși din afară. Că și-o sută de euro dacă primesc e importantă pentru ei.

Mame bătrâne care au medicamente și reușesc să-și facă analize doar pentru că fiii lor lucrează prin Spania sau cine știe pe unde, tineri care lucrează pe te miri ce și-și plătesc chiriile din bani trimiși de mamele de departe, țărani care reușesc să are pământul pentru că frații și surorile lor îi ajută necondiționat. Adică nu sunt bani împrumutați ăștia, ci dați. Mie nu mi-a dat niciodată nimeni nimic când eram în țară, așa că știu ce bucuroasă aș fi fost să mă scoată careva din rahatul existențial.

Și brusc am înțeles că europarlamentarii ne asigură nouă dreptul la toate cele bune. Libera circulație, legile muncii, recunoașterea diplomelor, nu de mult s-a aplicat și noua lege care spune că nu mai e nevoie de traducerile documentelor oficiale în spațiul european.

Faptul că noi, diasporenii, vom avea o pensie din munca noastră în afara granițelor o datorăm tot europarlamentarilor care au tratat, discutat și legiferat. Comerțul, agricultura, legile care limitează poluarea mediului, școlarizarea copiilor și dreptul de a te vindeca de boli în orice spital european, totul a fost legiferat de ei.

Și cred că nu e simplu deloc să te gândești la tot și la toate. Cel mai simplu e să dai cu piciorul la orice regulă, să nu respecți nimic și să fii exclus.

Ceea ce face PSD-ul acum.

Ne-a adus pe marginea prăpastiei, cât pe ce să ne dea afară din Uniune.

Noroc că s-au prins și europenii că nu e vina noastră, a poporului român.

De asta o să merg la vot, cu mintea mea de om simplu am judecat că trebuie să vadă europenii că noi știm ce vrem: să fim împreună, să avem dreptul de a rămâne fiecare pe unde suntem, să continuăm a ne ajuta familiile, să respectăm legile.

Să punem la colț PSD-ul! Să-i arătăm cu degetul și să fie clar, prin votul nostru, că noi nu suntem ca ei.

Lista secțiilor de vot din Diaspora

Drepturi de autor: Liliana Angheluță

3