Oamenii Unirii: I.C. Brătianu

Oamenii Unirii: I.C. Brătianu

Al patrulea episod: I.C. Brătianu

Ion I. C. Brătianu ca prim-ministru al României în timpul primului război mondial, a fost artizanul neintrării României în Război alături de Puterile Centrale în 1914. A așteptat momentul potrivit și promisiunile aliaților înainte de a intra în război în 1916. În Ianuarie 1918 demisionează pentru că nu poate accepta condițiile tratatului care va deveni “pacea de la București” (semnat din partea României de Marghiloman).

În Noiembrie 1918 redevine Prim-ministru, și are un rol covârșitor în negocierea tratatelor de pace de la Paris. Patriotismul său înflăcărat și susținerea cauzei naționale a Romanilor îi exasperează pe aliați. Demisionează din nou când nu poate obține întreg Banatul pentru România.

Născut într-o familie politică bogată și celebră, Ionel Brătianu a riscat și sacrificat totul pentru patrie. Prim-ministru de 5 ori sub 3 regi, a servit, înaintea interesului personal sau de partid, nația. A știut să facă mereu un pas înainte când țara a avut nevoie de el dar și un pas înapoi când prezența sa incomoda sau nu putea aduce rezultatul cel mai bun țării.

1
Oamenii Unirii: Bucovinenii

Oamenii Unirii: Bucovinenii

Oamenii Unirii: al treilea episod

Marea Unire nu a avut loc ușor, sau dintr-o dată. Un pas important spre împlinirea acestui ideal a fost cel întâmplat la 28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România.

Trei dintre cele mai importante figuri ale acestui act au fost Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Ion Nistor.

Doctoranzi în drept, filosofie și istorie ai universităților din Viena și Leipzig, reveniți acasă se implică în eforturile de eliberare națională a românilor din Bucovina și unire cu România.

La 22 octombrie 1918 apare la Cernăuți primul număr al ziarului Glasul Bucovinei, unde Sextil Pușcariu e co-fondator. Editorialul primului număr, intitulat ”Ce vrem”, scria: „Vrem să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești”.

La 27 octombrie 1918, din inițiativa lui Iancu Flondor și Sextil Pușcariu se organizează la Cernăuți Marea Adunare Națională Română – unde la propunerea lui Iancu Flondor se votează ”Moțiunea Constituantă a Bucovinei” pentru unirea Bucovinei cu România.

După adunarea Constituantei Bucovinei, membrii Consiliului Național Român sunt urmăriți de jandarmeria austriacă, încă în plină putere, și se încearcă chiar arestarea lor, fiind declarați „trădători de țară.”

Ion Nistor redactează Actul Unirii pe care îl citește în Cadrul Congresului Unirii pe 28 noiembrie 1918:

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile […], cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

Cei trei continuă să participe la construirea nației române și să își servească țara – Iancu Flondor este primul ministru pentru Bucovina, Sextil Pușcariu continuă munca lui Hajdeu la Dicționarul Tezaur al Limbii Române și îl duce de la litera B până la litera L, Ion Nistor publică peste trei sute de lucrări, studii și articole cu tematică istorică și face parte din multe guverne până în 1940.

România a fost construită de oameni care nu au stat deoparte!

1
Oamenii unirii: Nicolae Iorga

Oamenii unirii: Nicolae Iorga

Astăzi continuăm cu portretul celui mai mare istoric român.
 
Viața și opera lui Nicolae Iorga nu pot fi cuprinse în câteva paragrafe.
 
Iorga a fost înainte de toate un adevărat profesionist, un expert în domeniul său, istoria. Cu doctorate obținute in Franța și Germania la o vârstă la care tineri talentați de-abia termină facultatea.
 
Ar fi putut fi doar un excepțional istoric, un mare profesor universitar, creator de școală. Dar asta era prea puțin pentru el. El nu doar a scris istorii, el a creat istoria timpului său. Creator de reviste literare, cu sute și sute de articole publicate, el a influențat continuu gândirea politică și literară românească.
 
Numeroasele articole publicate în ziare și reviste, verva sa oratorică, puternică și zguduitoare, toate au fost puse în slujba realizării idealului național.
 
1 Decembrie 1918 îl găsește firesc la Alba Iulia, alături de românii transilvăneni a căror cauză o pledase de ani de zile. Ca politician, este primul Președinte al Camerei Deputațior al României Mari.

 

1
Oamenii unirii: Regina Maria

Oamenii unirii: Regina Maria

Anul 1918 marchează un moment esențial al ființei naționale românești : Marea Unire a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu țara mamă. Moment delicat din punct de vedere geopolitic, acest act care desăvîrșește statul național român nu ar fi fost posibil fără aportul marilor lideri ai momentului: Regina Maria, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu sau Ion Inculeț.  Figuri politice de înaltă ținută, rezonand cu ființa națională la unison, acești adevărați „oameni noi” ai vremurilor lor au făcut posibilă întregirea țării noastre. Acum, după 100 de ani,  inaugurăm o serie de portrete ale Oamenilor Unirii, pe care le vom prezenta de-a lungul săptămânii care va culmina cu data de 1 Decembrie. Pentru ca ei sunt creatorii României moderne si pentru ca avem nevoie, mai mult ca oricând, de oameni care să ducă mai departe povestea țării noastre.
Astăzi,  Regina Maria a României.

Vom discuta aici trei aspecte: europenismul, implicarea pentru binele națiunii și susținerea statului de drept. Regina Maria era europeană. Nu doar nepoată a reginei Victoria, ci înrudită și cu casele imperiale germană și rusă. Aduce cu ea în România firescul european al acelor ani. România anilor ‘20 este deja o țară europeană. În timpul războiului îngrijește răniți cu multă dăruire. Ar fi putut sta deoparte. Nu a stat. În timpul conferinței de pace de la Paris se implică in discuțiile din spatele ușilor închise când Ionel Brătianu ajunge să-i exaspereze pe aliați. Ar fi putut sta deoparte. Nu a stat.

În fine, dar nu în cele din urmă, regina îl susține pe Ferdinand in a menține principiul “regele domnește, nu guvernează”.

Monarhia constituțională, forma cea mai potrivită atunci pentru România, capătă prin noua Constituție fond și fundament. România anilor ‘20 este un stat de drept, modern. Să nu uităm, la 1 Decembrie 1918, nu avea loc doar Adunarea de la Alba Iulia, ci și intrarea regelui Ferdinand in Bucureștiul eliberat de sub ocupația germană.

 

5