Părerea unui om simplu

Părerea unui om simplu

M-am întrebat uneori așa, în treacăt:

”Ce-or face, bre, ăștia, în Parlamentul European?”

Atâta agitație, alegeri, chestii, socoteli, la ce-o fi bun?

După mintea mea de “om simplu” mi-am răspuns singură: au grijă de noi toți, ei fac legile astfel încât să progresăm, să nu stăm mereu cu coada-n baltă . Nu prea îmi păsa, după părerea mea fiecare are o treabă de făcut, eu pe-a mea și ei pe-a lor.

Dar la un moment dat au început s-apară zvonuri c-am putea fi excluși din Europa, că ar fi toți cu ochii pe noi pentru că nu respectăm legile justiției și nu numai, când au început europenii să ne arate cu degetul m-am gândit la toți cei care muncesc acum în afara țării.

Și la cei care trăiesc în țară din banii trimiși din afară. Că și-o sută de euro dacă primesc e importantă pentru ei.

Mame bătrâne care au medicamente și reușesc să-și facă analize doar pentru că fiii lor lucrează prin Spania sau cine știe pe unde, tineri care lucrează pe te miri ce și-și plătesc chiriile din bani trimiși de mamele de departe, țărani care reușesc să are pământul pentru că frații și surorile lor îi ajută necondiționat. Adică nu sunt bani împrumutați ăștia, ci dați. Mie nu mi-a dat niciodată nimeni nimic când eram în țară, așa că știu ce bucuroasă aș fi fost să mă scoată careva din rahatul existențial.

Și brusc am înțeles că europarlamentarii ne asigură nouă dreptul la toate cele bune. Libera circulație, legile muncii, recunoașterea diplomelor, nu de mult s-a aplicat și noua lege care spune că nu mai e nevoie de traducerile documentelor oficiale în spațiul european.

Faptul că noi, diasporenii, vom avea o pensie din munca noastră în afara granițelor o datorăm tot europarlamentarilor care au tratat, discutat și legiferat. Comerțul, agricultura, legile care limitează poluarea mediului, școlarizarea copiilor și dreptul de a te vindeca de boli în orice spital european, totul a fost legiferat de ei.

Și cred că nu e simplu deloc să te gândești la tot și la toate. Cel mai simplu e să dai cu piciorul la orice regulă, să nu respecți nimic și să fii exclus.

Ceea ce face PSD-ul acum.

Ne-a adus pe marginea prăpastiei, cât pe ce să ne dea afară din Uniune.

Noroc că s-au prins și europenii că nu e vina noastră, a poporului român.

De asta o să merg la vot, cu mintea mea de om simplu am judecat că trebuie să vadă europenii că noi știm ce vrem: să fim împreună, să avem dreptul de a rămâne fiecare pe unde suntem, să continuăm a ne ajuta familiile, să respectăm legile.

Să punem la colț PSD-ul! Să-i arătăm cu degetul și să fie clar, prin votul nostru, că noi nu suntem ca ei.

Lista secțiilor de vot din Diaspora

Drepturi de autor: Liliana Angheluță

3
Vrem o Românie fără penali și fără hoție

Vrem o Românie fără penali și fără hoție

Locuiesc în Italia, într-un oraș oarecare, destul de mic. Sunt români pe aici, desigur, sunt peste tot, până și-n vârf de munte sunt.

Mi s-a întâmplat odată să vizitez un sat medieval abandonat, așa scria că ar trebui să fie, mai erau doar vreo 15 locuitori. Mergeam pe străduțe pline de buruieni, casele erau închise cu lacăte grozave, unele erau ruine, dar prin pustietatea aia, printre cei 15 erau și români.

În orașul unde locuiesc de mulți ani sunt și magazine românești, se adună unii în față la o bere, la covrigi, alții parchează mașina și dau drumul la manele să știe tot italianul ce poate mușchiul lor.

M-am dus și eu ca tot omul să strâng semnături la ”Fără penali”! Singură m-am dus, că n-aveam cu cine să merg.

M-au luat roată de nu m-am văzut, toți, femei și bărbați deopotrivă.

Pe noi nu ne interesează politica! Nu veni la noi cu de-alde astea!

sau

În loc să merg la vot mai bine dorm, mă odihnesc, ce-mi trebuie mie bătaie de cap, România n-a făcut nimic pentru mine!

Da…..

Păi bine, măi, oameni buni, înțeleg că nu vă interesează politica, dar nici viața voastră nu vă interesează? E ca și cum ți-ar intra unu-n casă, îți ia tot și tu întorci capul în altă parte, spunând că nu-i treaba ta.

  • Ne-au distrus fabricile, agricultura e de izbeliște, nu mai e nici o fabrică de sucuri în țară, ne-au omorât porcii și au oprit vânzările de animale, ne-au tăiat pădurile, ne-au otrăvit apele, ne-au furat gazul și petrolul.
  • Ne-au gonit din țară și ne omoară părinții rămași acasă, se chinuie săracii fără doctori și fără medicamente, copiii nou născuți mor cu zile, tinerii pleacă unde văd cu ochii.

Și voi mai spuneți că nu vă interesează politica?

Aveți curaj să scuipați semințe pe drum nepăsători, ca și cum n-ar fi vorba și de viața voastră? Hai, adunați-vă gândurile mai bine, acum vor să ne ia și aurul, de la pensii deja ne-am luat gândul!

Adunați-vă gândurile și ieșiți la vot, altfel ne lasă ăștia în fundul gol și pleacă îmbuibați prin alte țări în timp ce noi spunem că nu ne interesează nimic.

Acum, pe 26 mai și de câte ori va fi nevoie, votul e singura armă împotriva hoțului!

USR Diaspora ajută la organizarea cererilor de secții de vot!

Drepturi de autor: Liliana Angheluță

16
Nu vreau să mor într-un spital infect

Nu vreau să mor într-un spital infect

Nu-mi păsa de vot, de partide, urmăream câte ceva apoi pierdeam firul și declaram, în rând cu ceilalți, că nu mă interesează politica.

Aveam de crescut copii, munceam până târziu, nu e simplu nimic, facturile te asaltează, trebuie să faci cumpărături, să alergi, să rezolvi probleme, să supraviețuiești într-o lume ca cea a României. Adică unde nimic nu e ușor de făcut.

Dar nu mă interesa politica, nu mai era timp și pentru asta și credeam că ei de aia sunt acolo, sus, ca să-și vadă de treaba lor așa cum și eu îmi vedeam de a mea. Adică de crescut copii. Până în ziua în care a trebuit să plec departe de ei, tocmai pentru a-i ajuta să crească mai departe.

Și asta m-a durut. M-a durut teribil, am început să mă gândesc la cauzele plecării, mi-am amintit de scene în care baronul Oprișan (PSD, desigur) propunea șefului meu să ducă spre faliment o anumită fabrică din oraș și să i-o dea ulterior la preț de nimic, în schimb de donații.

Mi-am amintit că așa s-a întâmplat, că șeful meu a luat-o pe bani puțini și că i-au ieșit muncitorii acelei fabrici în față, rugându-l să-i păsuiască, să nu schimbe domeniul de activitate, au cerut trei luni ca să pună fabrica pe picioare din nou. Au primit trei luni, muncitorii au lucrat voluntar, au readus comenzi și-au mers mai departe, dar asta pentru că primiseră acel răgaz.

Mi-am amintit de metoda mafiotă de distrugere a fabricilor, voiau să le preia ei, aveau nevoie de spații, le cumpărau pe nimic neamuri sau prieteni. Majoritatea sunt acum abandonate, fier vechi și ziduri goale.

Nu mă interesa politica până când a murit mama într-un spital infect. Nu aveau nici măcar mănuși, darămite medicamente. Asistentele ștergeau fundul bătrânilor cu mâna, cu aceleași mâini îi pansau.

Mama a murit cu zile, din neglijența lor și în nepăsarea tuturor. Spitalul ăla avea doar paturi și bacterii, nimic altceva.

Într-o noapte, mama ceruse să fie dusă la baie, au dus-o și au abandonat-o până dimineață când au venit s-o ia și i-au spus că dacă ar fi dat 10 lei nu ar fi lăsat-o acolo. Mama plângea, umilită, și-mi povestea că mai bine ar fi stat acasă decât să se interneze ca să-și bată ei joc de ea.

Nici pe mama n-o interesa politica.

Bunica mea tot într-un spital infect a murit. Tot din neglijența lor, tot fără medicamente și fără mănuși.

Nu ne interesează politica, nu vrem să știm de partide.

Dar politica ne guvernează viața de zi cu zi.

Iar eu nu vreau să mor într-un spital infect.

Așa că voi ieși la vot, alături de voi, să alegem pe cineva mai bun.

Cu ceilalți vechi am văzut destule.

Mi-ajunge!

Lista secțiilor de vot din Diaspora

Drepturi de autor: Liliana Angheluță

3
Armata neștiută a diasporencelor

Armata neștiută a diasporencelor

Sunt milioane.

Plecate în toată lumea.

Din cele vreo cinci milioane de români emigrați de răul traiului de acasă, mult mai bine de jumătate sunt femei.

Și iarăși mai bine de jumătate dintre ele au plecat lăsând în urmă copii și părinți, adică tot ce aveau mai drag.

Mi-amintesc ochii unui copil pe care l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, se închidea fabrica de tricotaje din orașul meu și maică-sa urma să rămână fără loc de muncă. Fabrica mergea bine, dar au pus-o pe butuci baronii locali, nu conta că de acolo trăiau mii de familii. Femeia asta îmi povestea uimită, nu știa ce urma să facă, nimeni nu reacționa pentru că nu știam că e posibil să reacționezi.

Laminorul, fabrica de mobilă care exporta în Germania, fabrica de detergent care exporta în toată Europa, tricotajele și confecții, toate închideau porțile una câte una ca să lase loc afacerilor murdare ale PSD – pe vremea aia era FSN, ar fi trebuit să salveze țara, nu s-o îngroape. Și-n timp ce femeia povestea, copilul acela de vreo 8 ani mă privea cu ochi gri, în timp ce rodea niște biscuiți tari. Se vedea că-i este foame, o foame veche, probabil femeia nu mai primea deja salariul de ceva timp.

De asta au plecat mamele.

Să-și poată hrăni copiii de la mii de kilometri distanță.

Și-au asumat riscul de a nu-i mai vedea mult timp și au plecat ca să-i poată hrăni și îmbrăca.

Au lăsat tot în urmă, căsuța lor cu flori și căni colorate, cu tigăi și oale, cu farfurii și veioze, nu s-au mai gândit la șters praful, ci la supraviețuirea familiei. Femeile astea sunt pătura de mijloc, adică cele care azi au 40 – 50 de ani, tot de ele depindea și bunăstarea părinților bătrâni.

Cine să le dea  faimoasa cană cu apă dacă nu ele.

Dar n-a fost așa: majoritatea îngrijesc părinții altora din Spania sau Italia, din Anglia sau Germania, din Belgia sau Franța, îngrijesc bătrânii altora în timp ce ai lor se sting, singuri, într-o țară căreia nu-i pasă de ei.

Cu mult timp în urmă femeile astea nu știau de ce li se-ntâmplă toate astea, nu se știa de fonduri furate, de acte măsluite și de afaceri necurate. Acum, când știm că toată viața noastră și a celor dragi a fost dată peste cap din cauza unor hoți, ne pregătim pentru 26 mai.

Armata neștiută a diasporencelor din întreaga lume e mai puternică decât cred baronii PSD!

Și plata pentru fărădelegile lor se va face elegant, c-un simplu vot.

Un vot ni se cere, atât.

Pentru ochii copiilor flămânzi și pentru toate îmbrățișările pe care nu le-au avut.

Lista secțiilor de vot din Diaspora

Drepturi de autor: D-na Liliana Angheluta

25
O țară-n care să te-ntorci

O țară-n care să te-ntorci


Eram la Perugia acum câțiva ani.

Se vota pentru prezidențiale!

Habar n-aveam că pot vota și eu, lucram ca îngrijitoare la doi bătrâni, eram închisă în casă toată ziua și pe vremea aia aveam telefon fără net, eram ruptă de realitatea din țară.

Mergând pe străzi am descoperit însă o simplă foaie de hârtie pe care scria în română, simplu: ”Secția de vot nr…” și urma o săgeată. Mi-a bătut inima tare de emoție, m-am luat după săgeată și n-am găsit nimic. Am dat roată întregului cartier și tot nimic. Aproape cu disperare am sunat pe cineva care avea internet și am căutat până mi-a dat o adresă, trebuia să mă duc în strada cutare, la numărul cutare.

M-am dus și iar nimic.

Până când am început să mă uit cu atenție la oameni, știți voi că românii se recunosc între ei, am tras cu urechea și am urmărit gesturile, am văzut în ce clădire intră și acolo am intrat și eu. M-a întâmpinat un domn cu ”sărut mâna, doamnă”!

Mi-a venit inima la loc și i-am spus că tura viitoare să scrie mai bine indicațiile, să fie mai clare. Am votat cu o emoție nebună, de parcă viitorul României depindea de votul meu.

A fost prima oară când am simțit asta. La al doilea tur de scrutin știam deja unde să merg.

Același domn m-a întâmpinat la ușă și m-a întrebat cu mândrie:

Ați văzut c-am pus afișe mai clare?

Văzusem, da, eram bucuroși cu toții.

Și-n timp ce-mi căutam buletinul s-a deschis larg ușa și a intrat o familie de români, în grupul lor era și o bătrână.

O bătrână în toiag, nu în baston, ci în toiag din lemn, mergea greu, spatele slăbuț i se încălzea sub un ilic din lână neagră. Era mama și bunica tuturor de acolo.

Mi-au dat lacrimile și m-am întrebat pentru ce venea să voteze, de dragul cui venea. Ce forță îi dădea curajul să spere, să meargă șchiopătând spre cabina de vot dintr-o țară străină? Probabil că voia să moară pe perna ei.

Dar și mai probabil e că vedea cum i se chinuie copiii prin străini. Și-i părea rău după munca ei lăsată-n țară, îi era dor să se întoarcă la pământul și la bucata ei de cer. Știm toți de ce anume am plecat. Știm cât de ruinată e România, știm mai bine decât cei rămași tocmai pentru că o vedem mai rar și ne izbește, de fiecare dată, sărăcia și degradarea.

Și noi vrem să ne întoarcem la bucata noastră de pământ și la colțul nostru de cer, acolo unde să putem spune că suntem acasă.

Dacă bătrânica mea a putut veni șchiopătând la vot, putem și noi.

Generația ei a trecut prin război, prin comunism, prin sărăcie și a continuat să spere că România poate fi o țară în care să te-ntorci. Așa că să nu fim mai prejos!

Caută pe net secțiile de votare și arată că-ți pasă!

Lista secțiilor de vot din Diaspora

Drepturi de autor: D-na Liliana Angheluta

10