Ausbildung – Tot ce trebuie să știi despre formarea profesională în Germania

Ausbildung – Tot ce trebuie să știi despre formarea profesională în Germania

Ausbildung (formarea profesională) este un tip de program educațional, parte a sistemului educațional german, axat în principal pe dobândirea competențelor profesionale necesare practicării unei anumite meserii.

Absolvirea unui Ausbildung oferă calificarea necesară practicării meseriei învățate și este recunoscută de către statul german.Ausbildung-ul se poate desfășura în cadrul unei companii, unde cursurile practice sunt prioritare (duale Berufsausbildung sau betriebliche Ausbildung) sau în școli profesionale (schulische Ausbildung), unde cursurile teoretice sunt însoțite de mai multe stagii de practică, în funcție de tipul meseriei care urmează a fi învățată și în funcție de programa instituției care oferă școlarizarea. O altă variantă de Ausbildung este cel cu normă redusă, duales Studium.

Cât durează un Ausbildung? În cele mai multe dintre cazuri, formarea profesională durează între 2 și 3 ani.

Care este calificarea anterioară necesară? Legea nu impune o anumită certificare educațională anterioară, de regulă însă este necesară cel puțin absolvirea unei școli secundare (Hauptschule).

Care sunt condițiile necesare înscrierii la un Ausbildung?

⦁ Dovada unui venit regulat;

⦁ Asigurarea de sănătate;

⦁ Dovadă că nu deține un cazier judiciar;

⦁ Numărul de identificare fiscală ( StID, se poate solicita la Finanzamt);

⦁ Cont bancar.

Este remunerat Ausbildung-ul ? Ausbildung-ul dual este remunerat, în funcție de meseria învățată, pe baza unor contracte cadru. Ausbildung-ul într-o școală profesională nu este remunerat, putând fi însoțit de o serie de costuri.

Poți urma un Ausbildung dacă ai absolvit școala în România? Da, în următoarele condiții:

⦁ Cunoștințe de limbă germană, certificat B1;

⦁ Diplomă de absolvire a școlii din România, recunoscută în Germania.

În funcție de tipul de Ausbildung dorit, este necesar un anumit nivel al școlarizării anterioare.

Care este vârsta minimă pentru înscrierea la un Ausbildung?Vârsta minimă pentru înscriere este de 15 ani, în anumite situații de 18 ani.

Pot obține o recomandare pentru un Ausbildung? Da, în urma unei cereri depuse la agenția federală de ocupare a forței de muncă (Arbeitsagentur). Instituția va verifica dacă îndeplinești condițiile pentru respectivul curs de calificare.

4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *