USR lansează Ghidul cetățeanului român din Italia

USR lansează Ghidul cetățeanului român din Italia

În cadrul evenimentului „USR Diaspora, acasă”, desfășurat weekendul acesta la București, a fost lansat Ghidul cetățeanului român din Italia, un document amplu realizat de colegii noștri din peninsulă, cu sprijinul lui Vlad Botoș, liderul delegației USR din Parlamentul European.

Documentul este o sinteză a celor mai importante informații necesare unui cetățean român care își dorește să se stabilească în Italia, un îndrumar cu ceea ce trebuie știut pentru a locui, studia sau munci în această țară. USR consideră că românii din Italia merită atenție nu doar la alegeri, ci de fiecare dată când au nevoie, iar acest ghid se vrea a fi un instrument concret de sprijinire a comunității de aproape un milion de oameni. El reflectă nu doar experiența propriilor noștri colegi stabiliți în varii provincii italiene, dar și zeci sau sute de ore de discuții cu cetățeni români care se confruntă sau s-au confruntat cu diverse situații în care le-au lipsit informații.

Așa cum a declarat și colegul nostru Vlad Botoș, este important să creăm o comunitate, să fim acolo unde este nevoie de noi, pentru că România înseamnă fiecare dintre noi, inclusiv românii de peste granițe, iar moderniarea țării noastre depinde și de experiențele și cunoștințele acumulate de aceștia în țările în care s-au stabilit.

Le mulțumim colegilor noștri din Italia pentru inițiativă, muncă și răbdare, în mod deosebit coordonatoarei Ana Vulpoiu.

Ghidul românului din Italia, realizat cu sprijinul Renew Europe Group, poate fi descărcat aici.

2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *