„Să nu uitați să votați cât mai repede dimineața, când se deschid secțiile„

Sigur că da, votez imediat cum se deschid oficial urnele, apoi îmi mănânc sandwichul și poate am și-un pic de timp să mă odihnesc puțin pana încep să vină oamenii, că știu că mă duc nedormit, am terminat munca la 2 dimineața sâmbăta!
Așa sună socoteala de acasă. Iar în târg, mai exact în buricul târgului, la ICR, am ajuns pe la 6.15, cu o întârziere pentru că sunt incapabil să mă trezesc fără Cookie Jam după 1h-1.30h de somn. „Buna dimineata!„ le zic celor vreo 20 de oameni care asteptau deja la coada.

„Stiți cu formularele astea pe propria răspundere…” Da, știam, dar dintr-o dată m-am simțit super-responzabilizat de faptul că reprezentam poziția oficială. Și, vreo 40 de minute mai târziu, când încercam să recapitulez mental cam ce trebuie să fac… „Haideți că e 7, deschidem secția„. 7 și 2 minute chiar, dupa ceasul meu. La dracu’!, m-am aruncat în spatele biroului construit din 3 mese lungi puse în linia care procesa alegatorii. Am ieșit de acolo la 23:26, la scurt timp după ce am procesat ultimul om care a apucat sa voteze în secție. El ajunsese acolo pe la 2.30pm. Eu aș fi vrut să ajung la toaleta de pe la 11am, și am avut vreo doua încercări eșuate să beau apă în jur de 3pm. Cele două sticle pe care mi le-a pus pe masa colega le-am regăsit după miezul nopții căzute sub masă. Mi-a pus pe masa și vreo 3 mini-ouă de ciocolată care au stat acolo vreo ora (cred că o ora, timpul a fost extrem de estompat duminică), după care mi-am dat seama că mă încurcă și le-am băgat în buzunar. 
„Asteptam de 3 ore!” „Dumneavoastră cât ați așteptat?” „Cred ca vreo 4 ore, 4 ore și jumătate„. Întrebam din când în când. La un moment dat, relativ devreme, mi s-a părut că reușisem să reducem puțin timpul, cred că am auzit 2 ore și jumătate la un moment dat. Dar după prânz a crescut constant, 6 ore era noul normal, și a urcat spre 9 ore seara. Ultimii oameni care au votat ajunseseră pe la 2-2.30.
Dar foarte puțina lume nervoasă. Oboseala, dezamagire, abia dupa-amiaza târziu a început iritarea, când a devenit evident că unii nu vor vota. Aud de la colegi din alte secții că au fost numiți „pesediști„. Nu mi s-a întâmplat, poate și pentru că am avut norocul ca din când în când să fiu recunoscut de câte cineva, ba de pe la vreun miting, ba vreun protest, o împarțire de fluturași, o poza pe Facebook… „Dumnezeule, nu-mi vine să cred că a funcționat” îmi ziceam în minte, cu un super-sentiment de împlinire că munca din ultimele… nu știu? 2 luni? 5 luni? Nicu Ștefănuță își face campanie din martie trecut… În fine, că munca noastra n-a fost degeaba.
„Popor de nevotati!” îmi mai ziceam în gând, de cate ori puneam pixul pe mijlociul drept, care și-acum mă doare. Dar ideea că trebuie să ne mișcăm cât mai repede, că trebuie să voteze căt mai multă lume și că trebuie să gandim metode prin care să scurtăm timp de unde se poate, pentru că vom avea timp de sărbătorit de maine făcea mai mult de o durere în degetul mijlociu.

„Draghicescu Marinca Constantin Alexandru, serios? Unde e Ion Rus din Dej? Unde e Dan Pop din Ip? De ce n-aveți toți nume scurte?„

8.30, jumătate de ora până la închiderea urnelor. „Haideti sa deschidem usile, sa bagam cat mai multi oameni inauntru!„. Poate 2-300 la 9pm în secția de votare și în holul ICR-ului, înghesuială mai mare ca la concert Metallica. De data asta cu nervi, toți. Poliție. Scandări supărate de afara, de la cei care n-au apucat să intre. Momente tensionate și oameni care amenință să spargă, să rupă, să facă orice doar să voteze. „Dacă sunteți aici, o să votați!„ țipă șefa de secție, cu toți cei 160 de cm ai ei urcați pe masă și chiar și așa de o înălțime comparabilă cu unii dintre scandalagii. Dar când înțeleg ce se întâmplă atmosfera se mai detensionează. Glumim, râdem. „Nu, nu poți să votezi pe masă, trebuie să te duci în cabina de vot!„, și-i iau omului din mână buletinele de vot pe care tocmai i le dadusem. Restul înțeleg și se conformează. 23:26, ultimul om din secție votează. 12 oameni rămași, care n-au apucat să-și treacă buletinele prin SIMPV, supărați că pe ei nu-i interesează, erau în sectie la 9, vor să voteze. „La naiba, pânî la urmă n-am apucat să votez!” mă gândesc în toaletă, fericit că am apucat totuși să fac pipi. Când mă întorc, dupa 23:30, cei 12 ceva mai calmi. S-a facut un proces verbal, li s-a explicat cum și unde pot face sesizări și contestații, ne despărțim prieteni. Un polițist britanic, și el mulțumit că oamenii pleacă, ușor ușor și că n-au fost nici un fel de violențe.

Urmează noaptea de numărare, a doua noapte de nesomn, dar de data asta jubilez. Timid la început, că nu vreau să jignesc oameni care poate au alte opțiuni politice după ce am trecut prin 16 ore de foc împreuna. Dar spre 2-3 noaptea, când începem numărătoarea efectivă mi se alatură și ei și mă simt campion fără să fi concurat în ceva.
Alianța are 82 de voturi din prima sută, dar sunt dezamagit că la încheierea numaratorii scădem la 71.25%. PNL 16.25%, PSD 0,57%. 12 voturi, de 4,3 ori mai puțin decât independentul George Simion. Dar tot sunt gelos pe Stratford, la ei PSD a avut 0,49%.
Am ajuns acasă luni la 11am, negru în jurul ochilor de parcă aș fi fost bătut și începusem să văd ca prin ceață spre marginea campului vizual. Dar e ok, o să dorm puțin, apoi pot să mă alatur și eu sărbătorii. A fost o zi bună.

Leonard Bacică, delegat Alianța USR-Plus 2020, secția 294 Străinătate – Londra 1