Cum poți evita să devii prada mafiei programărilor online la consulatele României

Cum poți evita să devii prada mafiei programărilor online la consulatele României

În ultima perioada am fost informați de către mai mulți români care trăiesc în diaspora, de existența unei așa numite “mafie a programărilor online la consulatele României”. Problemă existentă în diferite țări ale Uniunii Europene, unde, numărul românilor este foarte ridicat iar cel al consulatelor este, din păcate, limitat.

Ministerul Afacerilor Externe a creat, înca din 2015, un sistem informatizat care le permite românilor din străinătate să se programeze, să obțină informații, să evite birocrația și statul la rând cu orele. Astfel, serviciile consulare se fac doar pe bază de programare online pe site-ul

www.eConsulat.ro

Important de reținut!

Acest serviciu este GRATUIT!

Programarea pentru orice servicii consulare este GRATUITĂ!

Sfatul nostru

Nu da bani așa zișilor “voluntari” ori “consultanți” în vederea programării pentru servicii consulare. Aceste persoane nu doar că cer bani pentru un serviciu absolut GRATUIT dar aduc și un prejudiciu grav serviciilor consulare. Totodată puteți fi victime ale infracțiunii de înșelăciune și furt de identitate.

De asemenea, facem apel la Ministerul Afacerilor Externe de a găsi rapid soluții tehnice de facilitare a înscrierilor, dar mai ales pentru securizarea sistemului și protecția împotriva abuzurilor. Totodată, trebuie să existe soluții alternative de rezervare pentru persoanele cărora le este dificil să acceadă la pagina de mai sus.

Dacă ai fost victima unor astfel de “binevoitori” îți sugerăm să faci următoarele:

  • Trimite e-mail consulatului sau ambasadei de care aparții și informează-i cu privire la problemele întâmpinate.
  • Completează formularul online pentru Sugestii și Reclamații pus la dispoziție de MAE – Disponibil AICI
  • Trimite o sesizare scrisă către Comisia pentru comunitățile de români din afara țării din Senatul României, la adresa de e-mail: [email protected]
  • Contactează senatorul de Diaspora al USR, Radu Mihail  folosing următoarea adresă de e-mail:  [email protected]., iar noi vom trimite întrebări și interpelări către instituțiile responsabile rezolvării problemelor dumneavoastră și ne vom asigura că acele sesizări sunt discutate și trimise spre rezolvare organelor competente.

Întrebările și Interpelările trimise către ministerele responsabile, cu privire la problemele serviciilor consulare, precum și răspunsurile primite, le regăsiți accesând site-ul oficial al Senatului României.

Dorim ca un număr cât mai redus de români din diaspora să fie expuși acestor practici, astfel că vă rugăm să partajați acest articol pentru ca informația să ajungă la cât mai multe persoane.
Vă mulțumim!

2