Protejarea victimelor traficului de persoane: proiectul legislativ al USR a fost votat de Senat

Protejarea victimelor traficului de persoane: proiectul legislativ al USR a fost votat de Senat

Proiectul L412/2022 inițiat de Iulian Lorincz, Silvia Dinică și Radu Mihail, prin care USR vrea să transpună corect normele europene în domeniul combaterii traficului de persoane și să facilităm obţinerea de acte de identitate, a fost adoptat astăzi de Senatul României.

Iulian Lorincz, deputat USR de Diaspora: „În primul rând, ne propunem să oferim o referire corectă privind contravenţiile aplicate victimelor traficului de persoane și acestea nu vor mai putea fi sancționate pentru că au fost obligate să presteze muncă sexuală sau cerșetorie.

Totodată, propunerea prevede eliberarea acestor documente în regim de urgență – maxim 15 zile, de la 30 de zile în prezent, precum și posibilitatea ca domiciliul declarat să fie o adresă de avocat sau sediul unei organizații neguvernamentale, scutind astfel victima de a se mai deplasa în localitățile de origine unde pot activa rețelele traficanților.”

Proiectul vine, de asemenea, să corecteze situația actuală în care victimele traficului de persoane primesc acte de identitate provizorii cu valabilitate de doar un an, care atestă că victimele sunt „persoane fără domiciliu”.

„Actele de identitate vor putea avea o valabilitate extinsă, care poate fi de 1, 7 sau 10 ani. Astfel, victimele cărora le-au fost confiscate documentele de către traficanți vor putea avea acces imediat la serviciile de asistență și alte forme de sprijin și protecție de care au nevoie.”

0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *