Nicu Ștefănuță - USR Diaspora
Nicu Ștefănuță

Nicu Ștefănuță

Europarlamentar Alianța 2020 USR PLUS
Crescând în Sibiu, am avut mereu de-a face cu ceea ce Ioan T. Morar numește „altfelitatea”, iar Europa, „unitatea în diversitate”: sașii care vorbeau germană; maghiarii, romii sau sârbii din Banatul bunicilor, care împărțeau cu mine strada și preocupările, într-o lume a diferențelor care nu separă.
Îmi iubesc mult țara și o văd în mijlocul Europei. Mi-am dedicat studiile și meseria acestei misiuni. Am învățat limbi străine, am studiat în România, Austria și Statele Unite și am devenit parte a primei generații de diplomați români care au însoțit aderarea noastră la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Am învățat să concurez internațional și am încercat mereu să-i fac pe alții să respecte calitatea de român, prin prisma faptelor și a muncii mele.
Din prima zi a aderării noastre, lucrez cu multă pasiune în sfera politicilor europene, și în același timp încerc să popularizez cât mai mult acasă ce înseamnă Uniunea Europeană pentru noi. Am făcut-o atunci când lucram în comisia pentru buget a Parlamentului European, arătând care sunt mijloacele cu care ne putem dezvolta. Am contribuit la reforma Politicii Agricole Comune, atunci când România era reprezentată de comisarul Dacian Cioloș.
Din 2012 mă ocup de relația cu Statele Unite, fiind primul român care îndeplinește funcția de legătură între Parlamentul European și Congresul American. Lucrez cu aceeași pasiune la Bruxelles, Washington sau București, pentru că am convingerea destinului european și occidental al României.
Pe lângă meserie, mi-am dedicat timpul și resursele civismului. Roșia Montană a trezit în noi toți conștiința acțiunii comune, dar și valoarea împotrivirii chiar și a unui om singur, înarmat cu dreptate. Asta am învățat de la roșianul Sorin Jurcă. Împreună cu alți tineri, am reînviat instrumentul inițiativei legislative a cetățenilor, inițiind și conducând inițiativa i74 – Parlament pentru cetățeni. Vara asta închei alături de mii de alți voluntari o nouă inițiativă: Fără penali în funcții publice.

În 2016 am răspuns apelului formării unui nou partid, format din profesioniști, și m-am alăturat Uniunii Salvați România.

La 1 ianuarie 2007, ziua aderării noastre la Uniunea Europeană, li s-a promis românilor că vor fi europeni. Că vor fi la fel de respectați ca oricare alți cetățeni ai Europei. Că vor avea drepturi egale. Dar mai ales, că vor simți acea dublă demnitate: „sunt român și sunt european. Sunt liber și sunt prosper. Țara mea este europeană, cu drumuri și spitale cu nimic diferite’’.
Până acum, această promisiune nu a fost îndeplinită. Decidenții politici nu ne-au dus până la capăt în Europa, ci s-au poticnit în interese proprii și în incapacitatea de a lucra cu ceilalți europeni.
Nu ne mai putem permite să fim europeni pe jumătate.
Vreau să îmi văd țara devenind una din cele care au cuvânt de spus în Europa. Vreau să văd românii bucurându-se de fructele bunăstării europene. Vreau ca mama, tata și bunicii mei să simtă că facem parte din cea mai frumoasă societate din lume. Vreau să construim o Europă sigură pentru copiii noștri, și toată suferința generațiilor dinainte să aibă un sens pentru viitor.
După mulți ani în care am fost în spate, pregătind politici și fundamentând decizii, astăzi fac pasul în față, pentru că timpul nu mai așteaptă. Noi, românii, am pierdut timp, am pierdut bani și oportunități. Alături de un nou val de tineri politicieni, vreau să fac o politică asumată, hotărâtă, europeană.
Europa de mâine este și România de mâine. Veniți cu mine.

Alți membri

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș

Europarlamentar Alianța 2020 USR PLUS
Clotilde Armand

Clotilde Armand

Europarlamentar Alianța 2020 USR PLUS
Vlad Botoș

Vlad Botoș

Europarlamentar Alianța 2020 USR PLUS
Ramona Strugariu

Ramona Strugariu

Europarlamentar Alianța 2020 USR PLUS