Marius Olaru - USR Diaspora
Marius Olaru

Marius Olaru

Candidat Camera Deputaților

M-am născut la Craiova și am 35 de ani, iar din 2004 locuiesc în Italia unde familia mea a decis să se mute pentru un trai mai decent.
Am studiat Inginerie Informatică la Universitatea din Modena și Reggio Emilia, obținând atât diploma de licență cât și cea de master cum laude. În 2014 mi-am definitivat studiile doctorale în Information and Communication Technologies în cadrul aceleiași universități. Sunt consultant software IT și am fost, în paralel, cadru didactic al Departamentului de Inginerie al Universitatii din Modena (Italia) unde am predat cursuri de Baze de Date și Sisteme Informative Avansate.
În 2018 am decis să mă implic în viața politică a României, dezamăgit fiind de o clasă politică incapabilă de a ne reprezenta interesele. Am decis că am așteptat suficient ca schimbarea să vină de la alții și că a venit momentul să fim noi înșine parte a schimbării!
Am aderat la Partidul PLUS încă de la înființarea, am fost membru al Grupului de Inițiativă PLUS Italia unde am ajutat la extinderea organizației în teritoriu. Am participat le nenumărate întâlniri cu membrii și simpatizanții, întâlniri în cadrul cărora am găsit oameni minunați, cu care aveam idealuri comune. Am făcut, de asemenea, parte din echipa de coordonatori ai campaniei pentru Europarlamentare din Italia, alegeri câștigată de Alianța 2020 USR PLUS.
Din iulie 2019 am fost desemnat, prin votul membrilor, in calitatea de președintele Filialei Diaspora 6, o Filiala formata din 7 tari: Italia, Cehia, Croatia, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.
La un an de mandat, pot spune că am reușit să îmi construiesc o echipă puternică și unită în cadrul filialei, împreună cu care am desfășurat diferite activități: de la evenimente pentru campania pentru prezidențiale, la webinar-uri și activități civice și de suport logistic în cadrul celulei de Criza Diaspora pe toată durata lock-down-ului.
Cred în implicarea noastră responsabilă în viața societății și îmi doresc să aduc alături de noi cât mai mulți români. Visul meu este acela de a construi un grup puternic cu o voce care să poată fi auzită.

România suntem noi!

CV Marius Olaru

Program Politic Marius Olaru

Alți membri

Pamela Chiricheu

Pamela Chiricheu

Candidată Camera Deputaților
Ionuț Aionițoaei

Ionuț Aionițoaei

Candidat Camera Deputaților
Iulian Lorincz

Iulian Lorincz

Candidat Camera Deputaților
Ina Georgescu

Ina Georgescu

Candidată Senat