Ziarul olandez Trouw a publicat ieri, sub semnătura colegei noastre Clotilde Armand, o analiză a discuțiilor care au loc la acest moment între liderii europeni cu privire la bugetul Uniunii Europene pe următorii șapte ani, demontând câteva dintre miturile perpetuate, voit sau nu, despre fluxul de capital între est și vest. Contrar percepției populare – prezente inclusiv în Olanda – conform căreia țările europene se împart în contributoare nete și beneficiare nete – sau, pe limbajul populiștilor, mărinimoase și bugetofage, Clotilde pune pe masă cifre și statistici care spun o poveste mult mai nuanțată decât cea pe care vor să ne-o vândă liderii politici din nord și vest în încercarea lor de a reduce bugetul politicii de coeziune în următorul exercițiu financiar.

Clotilde, care este membru plin în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, face astfel trimitere la cele mai recente analize macro-economice pentru a arată că transferul de fonduri publice din vest către est prin contribuțiile la bugetul UE este de fapt mai mic decât fluxul de capital care circulă în direcția opusă. Cum se explică acest lucru? Prin regulile care guvernează proiectul european și procesul de aderare, și care presupun ca guvernele din vest să transfere fonduri și expertiză în est, în vreme ce țări precum România permit companiilor din vest să intre pe piață și să obțină parte a leului. Cu alte cuvinte, profit în schimb pentru progres.    

Pentru mulți politicieni, din vest dar și din est, acest mecanism complex de funcționare al Uniunii Europene s-a transformat într-o narațiune despre perdanți și învingători, despre țări generoase și guverne corupte sau capitaliști lacomi versus victime ale birocraților de la Bruxelles. Așa cum în Marea Britanie l-am auzit pe premierul Boris Johnson strigând că vrea înapoi controlul propriilor finanțe – și să vedem acum ce va face cu el, la fel în România sau în Ungaria, avem politicieni care, din ignoranță sau cu rea intenție, învinuiesc Uniunea Europeană pentru tot ce nu au reușit ei să facă în 30 de ani de tranziție. Nicio dezbatere sau strategie pentru pregătirea tinerilor pentru era digitală sau pentru stoparea emigrației masive care va duce în viitorul apropiat la dezechilibre pe piața muncii din România.

Din perspectiva Alianței USR-PLUS, Uniunea Europeană nu este însă un zero-sum game, ci o construcție complexă care are nevoie de politicieni responsabili, care nu numai că înțeleg cum funcționează economia, dar au și o viziune asupra realităților extrem de diferite ale celor 27 de state membre. În timp ce la București discutăm necontenit despre justiție și pensii speciale pentru câțiva, la Bruxelles și în alte capitale europene se discută despre viitorul nostru nu doar ca europeni, ci și ca locuitori ai acestei planete. Iată de ce avem nevoie de europarlamentari – sau miniștri – care să pledeze pentru interesul nostru nu doar în România, la televizor și pe Facebook, ci și către contribuabilii din celelalte state membre, pe limba și cu argumentele pe care aceștia le înțeleg.