STOP cozi la vot!

o inițiativă USR Diaspora

Chiar dacă nu ești membrul unui partid politic, poți contribui direct la deschiderea unui număr cât mai mare de secții de votare în străinătate.

Fiecare secție de votare din străinătate, pentru a putea fi deschisă la cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, are nevoie de un spațiu cât mai încăpător care poate fi închiriat de misiunea diplomatică sau oficiul consular pentru toate cele șase zile de alegeri (8-10 noiembrie și 22-24 noiembrie 2019).
De asemenea, o secție de votare deschisă în străinătate este compusă din minim 3 și maxim 9 membri, dintre care un președinte și un locțiitor al acestuia. În cazuri excepționale, președintele secției de votare poate suplimenta componența biroului secției până la cel mult 15 membri.
În cazul în care numărul persoanelor propuse de formațiunile politice este insuficient pentru completarea birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, acestea sunt completate cu cetățeni români cu drept de vot propuși de către șefii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare.

Președinte sau locțiitor în biroul unei secții de votare din străinătate

Indiferent dacă faci sau nu parte din corpul experților electorali, ai mai fost sau nu președinte sau locțiitorul lui într-o secție de votare, poți contribui direct la gestionarea deschiderii unei secții de votare și completarea ei cu membri.
Pentru admiterea în corpul experților electorali are loc un proces de pregătire în acest sens iar la final o examinare.
Întreg procesul este coordonat de misiunile diplomatice din străinătate.
Este foarte importantă disponibilitatea președintelui pe întreaga perioadă de desfășurare a celor două tururi de scrutin, de la pregătirea deschiderii secției de votare, până la predarea tuturor documentelor.
Cuantumul îndemnizației este de 380 lei/zi, nu mai mult de 5 zile pentru fiecare tur de scrutin.
Președintele secției de votare nu poate fi membru al unui partid politic.

Membru în secția de votare din străinătate

O secție de votare din străinătate poate avea în componența sa până la 9 membri, în cazuri excepționale completarea se va face până la 15 membri.
Din componența biroului electoral al secției de votare fac parte președintele secției, locțiitorul acestuia și membrii propuși de formațiunile politice care participă la alegeri. În cazul în care numărul persoanelor este insuficient pentru completarea biroului electoral al secției de votare, acesta este completat cu cetățeni români cu drept de vot propuși de către șefii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare. Poți fi unul dintre acei cetățeni care vor să facă parte din componența secției de votare din localitatea sau regiunea ta, ca membru propus de misiunea diplomatică.
Îndemnizația primită de un membru care va îndeplini și atribuțiile operatorului de calculator va fi de 380 lei/zi, ceilalți membri ai secției de votare vor primi 190 lei/zi.
Disponibilitatea membrilor este necesară pentru toate cele 6 zile de desfășurare ale celor două tururi de scrutin (8-10 noiembrie și 22-24 noiembrie 2019).

Propune  o locație pentru deschiderea unei secții de votare

Cunoști un spațiu adecvat unei secții de votare, în care pot fi instalate până la 9 cabine de vot, în dependență de fluxul de alegători din regiunea ta și în care își pot desfășura activitatea în deplină siguranță toți membrii care fac parte din biroul electoral al secției de votare, dar și observatorii independenți, alegătorii care vin să voteze?
Propune-l pentru înființarea uneia sau mai multor secții de votare.
Este foarte important ca acel spațiu să fie disponibil pe întreaga perioadă de votare a celor două tururi de alegeri (8-10 noiembrie și 22-24 noiembrie 2019).